Mă întorc acasă. Revin în locurile unde m-am simţit ca acasă, ca în locul de unde am venit. Ştiu că din acte reiese că aş fi din altă parte, dar locul de care simt că aparţin, locul unde mă simt ca acasă e dincolo de munţi. E o altă lume, în care mă întorceam în serile când mă simţeam obosit, locul în care mă întorceam în mintea mea, atunci mă simţeam gonit din lumea oraşului meu, când eram sătul să răspund la telefon, sătul să fiu important şi responsabil, când nu-mi păsa cât de bine sunt văzut, când aş fi vrut să fiu nevăzut.De aceea în această dimineaţă când oraşul nu s-a trezit am plecat spre locul unde ar fi trebuit să fie casa mea. Mă simţeam ceva mai bine, maşina înghiţea kilometrii, copacii, dealurile, munţii treceau în fugă pe lângă mine, ştiau că merg acasă şi mergeau să oprească gândurile mele, grijile mele să le oprească dincolo de munţi.
Şi am ajuns. Casele, drumurile pietruite erau la fel de liniştite şi tăcute. Am respirat fiecare imagine, am închis fiecare parfum de flori în mintea mea. Oamenii de dincolo de munţi treceau liniştiţi pe drum, nu ştiau că revenisem acasă. Am ajuns sus pe un deal şi am privit oraşul care suna ca acasă, ca o melodie cântată seara când veneam obosit de la servici, când căutam un sens în viaţa zbuciumată din oraşul în care nimic nu părea să mai fie al meu. Şi deodată am suprapus cele două case şi am înţeles că trebuie să mă întorc în oraşul ce simţeam că nu e acasă. Am strâns imaginile, parfumul, liniştea, le-am pus într-un buzunar de la haină şi am plecat de acasă.
Am trecut din nou munţii, şi am revenit în oraşul în care mă aşteptau gândurile mele, grijile mele. Intrând în oraş le-am luat, le-am pus în celălalt buzunar şi poate într-o zi voi scrie despre ele.
De mâine voi reveni la serile în care mă simt obosit, în care caut un sens, în care sunt important şi responsabil, în care aş vrea să fiu nevăzut.
Şi poate într-o zi mă voi simţi şi aici acasă. Acum însă trebuie să răspund la un telefon.
