OrthoGraffiti Cine ştie ce este Facebook-ul, mâna sus! Aşa… Tu nu ai auzit de Facebook sau n-ai auzit întrebarea? Am înţeles, deci fii atent! E clar, toată lumea ştie ce e Facebook! Dacă ăsta e un lucru bun sau rău ne vom dumiri fiecare în parte, mai devreme ori mai târziu.Sunt activ de mulţi ani pe net, ţinând mai multe bloguri cu conţinut ortodox, cu un trafic constant şi mulţumitor. Cum activitatea mea este îndreptată spre tineri, la un moment dat, prin vara acestui an, pe când eram în vacanţă, am cedat „ispitei” (deşi mergea şi fără ghilimele) de a mă updata modelor online şi mi-am făcut cont pe Facebook. Mai apoi, la câteva zilei, am făcut o pagină pe reţea şi revistei OrthoGraffiti.
În aceste condiţii, e limpede că nu puteam rata noua producţie intrată în cinematografe – „Reţeaua de socializare” (The Social Network), un film despre începutul şi evoluţia site-ului fenomen Facebook.
Filmul, care are la bază carte „The Accidental Billionaires” de Ben Mezrich, se vrea de fapt o biografie a lui Mark Zuckerberg, creatorul celei mai populare reţele de socializare de pe net. Ce e adevărat şi ce nu din această ecranizare, e deja de acum parte a controversei şi, totodată, a reclamei Facebook, care nu se termină odată cu filmul. Dincolo de nuanţe, nume şi locuri, este ştiut că Facebook o ţine din scandal în scandal. Aşa că filmul nu mi s-a părut că ar bate supărător spre ficţiune.
Am văzut un film despre lăcomie, minciună, trădare, putere şi ambiţie. Despre ce este prietenia sau mai bine zis, ce nu este. Un film despre o maturizare care nu mai vine. Un film cu băieţi isteţi, care se pricep la IT, şi fete drogate, de decor. Un film despre cum se câştigă faimă şi miliarde de dolari, jucând murdar şi trecând prin viaţă ca un rechin înfometat. Un film care, dacă nu atrage prin subiect, atrage prin prezenţa lui Justin Timberlake, care joacă aici rolul lui Sean Parker, co-fondatorul Napster-ului, celebrul site de muzică la liber spre download.
În ciuda jocurilor murdare prezentate în film şi a controverselor mai vechi sau mai noi legate de încălcarea vieţii private de către Facebook, observ că Mark Zuckerberg este şi rămâne un erou, un învingător, un idol. Asta ne învaţă azi societatea noastră secularizată şi consumistă. Am uitat să mai conjugăm verbul „a fi” în defavoarea lui „a avea”. Nu mai contează ce eşti, ci contează ce ai. Însă, ceea ce este şi mai interesant e că aproape 500 milioane de persoane suntem complici acestei poveşti. Din care, pare-se, 1,5 milioane sunt români.
Vă puteţi întreba, pe bună dreptate, de unde atâta ipocrizie la un membru Facebook şi încă unul foarte activ, cu 2.740 prieteni şi 1.084 like-uri pe pagina revistei în momentul în care scriu articolul de faţă.
Îngăduiţi-mi să vă explic paradoxul. Iubesc şi detest Facebook-ul.
Îl iubesc pentru că mi-a dat posibilitatea de a interacţiona şi cunoaşte oameni interesanţi. Îl iubesc pentru că mi-a dat şansa să reîntâlnesc, măcar şi virtual, colegi de generală, liceu sau facultate, despre care nu mai aveam nicio veste. Îl iubesc pentru că îmi îngăduie să popularizez blogul sau revista şi să citesc deseori texte deosebit de interesante, pentru că îmi îngăduie să scriu prietenilor şi să aflu noutăţi despre ei. Îl iubesc pentru că îmi oferă ocazia să ascult muzică bună sau să mă informez despre câte un eveniment care mă interesează.
Îl detest însă pentru că a furat viaţa tinerilor, făcând din ei nişte sedentari feroce, parcă legaţi cu lanţul de conexiunea web. Îl detest pentru că a mutat aşa-zisa socializare din viaţa reală în spaţiul online, făcând pe mulţi să nu se mai întâlnească la un suc în oraş, ci pe chat, la poveşti. Îl detest că dă o dependenţă greu de imaginat pentru cine încă nu s-a conectat.
Îl detest pentru aplicaţiile şi jocurile cronofage prin excelenţă, gen FarmVille, care-i fac pe mulţi dintre cei ce nu au cules poate niciodată o roşie sau un castravete din grădină, campioni la arat şi cultivat pământul în virtual. Detest găinile, vacile, prăjiturile care zburdă din multe pagini Facebook ale pasionaţilor de aplicaţii. Îl detest pentru aplicaţia „Causes”, pentru că nu are niciun efect practic, în afară de îmbunătăţirea „self-esteem”-ului. Încerc să mă obişnuiesc cu tag-uirea în fotografii în care nu sunt şi cu aplicaţiile gen „Adevăr şi provocare” pe care, tacit, le şterg.
Dar stai aşa! Am o cerere nouă de prietenie. De la cineva cu care am 112 prieteni în comun. Nu o cunosc, dar dau accept. Sunt bucuros de prieteni noi… Hmmm… 112 prieteni în comun şi totuşi nu o cunosc…
Azi voi ieşi pe afară să mă plimb, să privesc covorul de frunze risipit sub bătaia vântului molcom al serii, să privesc cerul înstelat, să ascult glasul pământului acoperit cu roade. Apoi mă voi juca puţin cu mâţa Micki şi căţelul Bruno… orice aş face, aşa ceva nu găsesc pe Facebook.
Celor ce sunt pe Facebook le recomand, ca un păţit care se tratează, să aibă mare grijă cu ce se îndeletnicesc şi cât timp consumă în reţea. Credeţi-mă pe cuvânt, Viaţa e în altă parte! Scapă cine poate! Cu mila Domnului!
Laurenţiu Dumitru, Orthograffiti
OrthoGraffiti
