duminică, 12 decembrie 2010

Facebook. Filmul. Viaţa

OrthoGraffiti Cine ştie ce este Facebook-ul, mâna sus! Aşa… Tu nu ai auzit de Facebook sau n-ai auzit întrebarea? Am înţeles, deci fii atent! E clar, toată lumea ştie ce e Facebook! Dacă ăsta e un lucru bun sau rău ne vom dumiri fiecare în parte, mai devreme ori mai târziu.
Sunt activ de mulţi ani pe net, ţinând mai multe bloguri cu conţinut ortodox, cu un trafic constant şi mulţumitor. Cum activitatea mea este îndreptată spre tineri, la un moment dat, prin vara acestui an, pe când eram în vacanţă, am cedat „ispitei” (deşi mergea şi fără ghilimele) de a mă updata modelor online şi mi-am făcut cont pe Facebook. Mai apoi, la câteva zilei, am făcut o pagină pe reţea şi revistei OrthoGraffiti.
În aceste condiţii, e limpede că nu puteam rata noua producţie intrată în cinematografe – „Reţeaua de socializare” (The Social Network), un film despre începutul şi evoluţia site-ului fenomen Facebook.
Filmul, care are la bază carte „The Accidental Billionaires” de Ben Mezrich, se vrea de fapt o biografie a lui Mark Zuckerberg, creatorul celei mai populare reţele de socializare de pe net. Ce e adevărat şi ce nu din această ecranizare, e deja de acum parte a controversei şi, totodată, a reclamei Facebook, care nu se termină odată cu filmul. Dincolo de nuanţe, nume şi locuri, este ştiut că Facebook o ţine din scandal în scandal. Aşa că filmul nu mi s-a părut că ar bate supărător spre ficţiune.
Am văzut un film despre lăcomie, minciună, trădare, putere şi ambiţie. Despre ce este prietenia sau mai bine zis, ce nu este. Un film despre o maturizare care nu mai vine. Un film cu băieţi isteţi, care se pricep la IT, şi fete drogate, de decor. Un film despre cum se câştigă faimă şi miliarde de dolari, jucând murdar şi trecând prin viaţă ca un rechin înfometat. Un film care, dacă nu atrage prin subiect, atrage prin prezenţa lui Justin Timberlake, care joacă aici rolul lui Sean Parker, co-fondatorul Napster-ului, celebrul site de muzică la liber spre download.
În ciuda jocurilor murdare prezentate în film şi a controverselor mai vechi sau mai noi legate de încălcarea vieţii private de către Facebook, observ că Mark Zuckerberg este şi rămâne un erou, un învingător, un idol. Asta ne învaţă azi societatea noastră secularizată şi consumistă. Am uitat să mai conjugăm verbul „a fi” în defavoarea lui „a avea”. Nu mai contează ce eşti, ci contează ce ai. Însă, ceea ce este şi mai interesant e că aproape 500 milioane de persoane suntem complici acestei poveşti. Din care, pare-se, 1,5 milioane sunt români.
Vă puteţi întreba, pe bună dreptate, de unde atâta ipocrizie la un membru Facebook şi încă unul foarte activ, cu 2.740 prieteni şi 1.084 like-uri pe pagina revistei în momentul în care scriu articolul de faţă.
Îngăduiţi-mi să vă explic paradoxul. Iubesc şi detest Facebook-ul.
Îl iubesc pentru că mi-a dat posibilitatea de a interacţiona şi cunoaşte oameni interesanţi. Îl iubesc pentru că mi-a dat şansa să reîntâlnesc, măcar şi virtual, colegi de generală, liceu sau facultate, despre care nu mai aveam nicio veste. Îl iubesc pentru că îmi îngăduie să popularizez blogul sau revista şi să citesc deseori texte deosebit de interesante, pentru că îmi îngăduie să scriu prietenilor şi să aflu noutăţi despre ei. Îl iubesc pentru că îmi oferă ocazia să ascult muzică bună sau să mă informez despre câte un eveniment care mă interesează.
Îl detest însă pentru că a furat viaţa tinerilor, făcând din ei nişte sedentari feroce, parcă legaţi cu lanţul de conexiunea web. Îl detest pentru că a mutat aşa-zisa socializare din viaţa reală în spaţiul online, făcând pe mulţi să nu se mai întâlnească la un suc în oraş, ci pe chat, la poveşti. Îl detest că dă o dependenţă greu de imaginat pentru cine încă nu s-a conectat.
Îl detest pentru aplicaţiile şi jocurile cronofage prin excelenţă, gen FarmVille, care-i fac pe mulţi dintre cei ce nu au cules poate niciodată o roşie sau un castravete din grădină, campioni la arat şi cultivat pământul în virtual. Detest găinile, vacile, prăjiturile care zburdă din multe pagini Facebook ale pasionaţilor de aplicaţii. Îl detest pentru aplicaţia „Causes”, pentru că nu are niciun efect practic, în afară de îmbunătăţirea „self-esteem”-ului. Încerc să mă obişnuiesc cu tag-uirea în fotografii în care nu sunt şi cu aplicaţiile gen „Adevăr şi provocare” pe care, tacit, le şterg.
Dar stai aşa! Am o cerere nouă de prietenie. De la cineva cu care am 112 prieteni în comun. Nu o cunosc, dar dau accept. Sunt bucuros de prieteni noi… Hmmm… 112 prieteni în comun şi totuşi nu o cunosc…
Azi voi ieşi pe afară să mă plimb, să privesc covorul de frunze risipit sub bătaia vântului molcom al serii, să privesc cerul înstelat, să ascult glasul pământului acoperit cu roade. Apoi mă voi juca puţin cu mâţa Micki şi căţelul Bruno… orice aş face, aşa ceva nu găsesc pe Facebook.
Celor ce sunt pe Facebook le recomand, ca un păţit care se tratează, să aibă mare grijă cu ce se îndeletnicesc şi cât timp consumă în reţea. Credeţi-mă pe cuvânt, Viaţa e în altă parte! Scapă cine poate! Cu mila Domnului!
Laurenţiu Dumitru, Orthograffiti

Invitatii de Mos Craciun


sâmbătă, 11 decembrie 2010

Intalnirea de luni, 13.12.2010

Seara buna tuturor!
Haideti sa-i aniversam impreuna pe colegii nascuti in luna decembrie!

La intalnirea noastra de joi am stabilit sa ne revedem luni, 13.12.2010, orele 18.30, cu ceva ce am putea fiecare sa facem acasa la noi si sa venim la sediu APASC pentru a-i sarbatori impreuna pe colegii care au ziua de nastere in decembrie si, de asemenea, sa ne uram Sarbatori fericite!
Va asteptam ca fiecare sa vina cu un proiect pentru noul an, pe care sa il puna in practica si sa ii dea viata impreuna cu un grup dintre membrii APASC alesi de el! Astfel vom reusi impreuna sa facem sa continue asociatia noastra si sa o dezvoltam si cu alte initiative !
Va mai rog sa sunati pentru a va invita colegii sau viitorii membri la intalnirea noastra de luni!

Va doresc o iarna cu sanatate si multe bucurii!
Sarbatorile sa va aduca tot ce va doriti si e mai folositor pentru voi toti, dar si pentru familiile voastre!
Va asteptam cu mult drag,
va imbratisam si va pupam,
Corina

vineri, 10 decembrie 2010

De ce suntem nefericiţi

OrthoGraffiti Poţi reproşa cuiva, toată viaţa, nefericirea ta…

Poţi găsi nenumăraţi „ţapi ispăşitori” pentru ratarea ta, poţi afla motive foarte întemeiate logic, pentru eşecul tău…
Şi totuşi…
Trăim într-o lume în care toţi aruncăm vina nefericirii noastre asupra celor din jur: soţi, părinţi, rude, şefi, condiţii sociale etc.
Şi totuşi, dacă e să fim, o clipă, lucizi şi sinceri, oricât am face asta, „simţim” că VINA nu se dezlipeşte de noi, de inima noastră… Ci dimpotrivă, se lipeşte şi mai strâns, se afundă în lăuntrul nostru, se interiorizează: se retrage, tot mai mult, spre originea ei… Şi rana ivită din reculul acuzelor noastre, din VINA tot mai respinsă, mai nerecunoscută, mai neasumată, ne face din ce în ce mai agresivi cu cei din jur şi cu noi înşine…
Adevărul este că celălalt îţi poate face orice: te poate lovi, te poate tortura, te poate înşela, te poate vinde: te poate face să suferi în fel şi chip… Dar, nefericit, nu, nefericit nu te poate face nimeni! Fericirea şi nefericirea nu ţin de împrejurările exterioare: a fi sau a nu fi fericiţi ţine cu totul numai şi numai de noi înşine. În puşcăriile comuniste, au fost oameni care erau fericiţi şi în mijlocul celor mai cumplite torturi…
Pe numele ei cel mai frumos şi mai sfânt, fericirea e numită: ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR.
Dumnezeu ne spune că ea este înlăuntrul inimii noastre şi că Uşa ei este Iisus Hristos… Şi că numai de noi depinde să intrăm sau nu, că numai noi înşine suntem SINGURUL OBSTACOL în calea fericirii noastre….
Şi de ce, totuşi, în mod tragic, cei mai mulţi dintre noi, refuză să fie fericiţi?
Mi s-a părut că răspunsul l-a dat un celebru cantautor, membru al faimoasei trupe de muzică pop, ABBA. Întrebat de un reporter despre secretul succesului pe care l-au avut compoziţiile sale, zâmbind melancolic, a răspuns:
- E… atât de plăcut… să fii… nefericit…
Marius Iordăchioaia, Orthograffiti

GetOut - Best Animated Short Film 2009

marți, 7 decembrie 2010

Crăciun?

Mai demult atunci când se apropia Crăciunul mai întotdeauna era un film cu un om rău ce vroia să fure Crăciunul. Reuşea într-o prima fază, dar mereu apăreau nişte copii care reuşeau să readucă Sărbătorile. Iar finalul era plin de emoţie, se auzeau colinde şi toţi zâmbeau fericiţi. Era drăguţ filmul deşi mi se părea imposibilă acea lume în care Crăciunul să fie furat. Şi dintr-o dată ...
A dispărut zăpada, au dispărut colindele, au apărut cozile la magazine şi dintr-o dată Crăciunul nu a mai avut miros, nu a mai avut aer de sărbătoare. Dar poate că acum încep să înţeleg Crăciunul, în zilele căruia Bethleemul era plin de oameni, afacerile prosperau, nu se găsea un loc de cazare, ca-ntr-o staţiune de iarnă. Și astăzi ca și  atunci spiritul Crăciunului merge pe străzi și nu găsește loc să stea. Sărbătoarea burții i-a luat locul.