„EVALUAREA PSIHOLOGICA A PERSONALULUI”
CONSTANŢA, 22 - 24 octombrie
CURSUL ESTE RECUNOSCUT DE COLEGIUL PSIHOLOGILOR
10 CREDITE, (20 de ore)
Alaturi de analiza si proiectarea posturilor, evaluarea psihologica individuala este una dintre procedurile care trebuie cunoscuta, aprofundata si aplicata cu profesionalism de psihologii care activeaza in domeniul psihologiei muncii si industrial-organizationala si in domenii conexe (psihologia transporturilor, psihologia apararii, ordinii publice si sigurantei nationale etc.).
Multi psihologi practicieni simt nevoia sa obtina informatii suplimentare, sa verifice sau sa clarifice aspecte esentiale legate de: a) cadrul legal de realizare a activitatilor de evaluare psihologica; b) cadrul conceptual si metodologic al evaluarii psihologice; c) modul corect de identificare, cuantificare si evaluare a criteriilor psihologice folosite in evaluare; d) modul de analiza, redactare si prezentare a profilurilor de personalitate si de formulare a avizelor psihologice; e) criteriile necesare de validare a probelor psihologice si a rezultatelor evaluarii psihologice; f) modul de redactarea a esantionului reprezentativ pentru populatia pentru care facem evaluarea ….
Cursul „EVALUAREA PSIHOLOGICA A PERSONALULUI” ofera oportunitatea clarificarii acestor aspecte.
ADRESABILITATE
Cursul se adreseaza psihologilor care doresc sa activeze sau activeaza in domeniul psihologiei muncii si organizationale. Fiind un curs de initiere in evaluarea psihologica individuala cursul este deschis si studentilor sau psihologilor care activeaza in alte domenii ale psihologiei (psihologia transporturilor, psihologia apararii si securitatii, psihologie educationala si a consilierii vocationale etc.).
Cursul este deschis studentilor si absolventilor de studii superioare altele decat Psihologie, cei care profeseaza ca inspectori/ specialisti Resurse Umane, sefi Departament Resurse Umane, traineri /formatori, experti consultanti, manageri, etc. Pentru aceste categorii de cursanti se acorda Diploma recunoscuta de Colegiul Psihologilor dar fara credite (credite se acorda doar membrilor CPR).
CONTINUTUL CURSULUI
Cursul este organizat in cinci sectiuni.
Sectiunea I. Cadrul legal de realizare a activitatilor de evaluare psihologica
- Forme de organizare a practicii activitatii psihologice
- Reglementari legate de evaluarea psihologica
- Obligatii si responsabilitati ale psihologului evaluator
Sectiunea II. Cadrul conceptual si metodologic al evaluarii psihologice
- Domenii de evaluare psihologica in firme /institutii
- Metode de evaluare utilizate in selectia personalului; calitati si limite ale principalelor metode
- Etape premergatoare evaluarii psihologice: proceduri de recrutarea si selectie a personalului.
Sectiunea III. Identificarea, analiza, cuantificarea si evaluarea criteriilor psihologice relevante
- Identificarea criteriilor de evaluare psihologica relevante pentru un anumit post
- Analiza si cuantificarea criteriilor de evaluare; Construirea bateriei de evaluare psihologica
- Organizarea si realizarea examenului de evaluare psihologica
Sectiunea IV. Analiza datelor si redactarea profilurilor de personalitate; prezentarea datelor
- Analiza datelor; redactarea profilurilor individuale
- Prezentarea rezultatelor; Raportul de evaluare psihologica
- Avize, rapoarte, aspecte deontologice si obligatii legale legate de prezentarea datelor evaluarii
- Evaluarea psihologica periodica; particularitati si constrangeri
Sectiunea V. Criterii de validare a probelor psihologice si a rezultatelor evaluarii psihologice
- Constructia si validarea probelor standardizate de evaluare a personalitatii
- Realizarea sau corectarea etaloanelor specifice
- Probe standardizate utilizate in evaluarea psihologica (oferta de probe psihologice in Romania)
- Oportunitati de colaborare ….
FORMATOR
Stagiul de formare este sustinut de prof. dr. Ticu CONSTANTIN
PERIOADA SI CONDITII DE FORMARE
Cursul se va organiza in weekend-ul 22 – 24 octombrie, in cinci sectiuni de cate 4 ore fiecare:
vineri 16,00 - 20,00;
sambata 9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
duminica 9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
COSTURI
Costul participarii si certificarii este de 100 euro /cursant (sau echivalentul in lei la data platii) cu posibilitatea achitarii in 2 rate: prima rata la inscriere, pentru confirmarea /rezervarea locului (echivalentul a 50 euro) si a doua rata (echivalentul a 50 euro) cel tarziu cu o zi înainte de începerea cursului. Plăţile se vor face prin virament, în contul RO29BUCU10312101460 69RON (Alpha Bank, Filiala Iaşi, titular de cont: Ticu Constantin P.F.A.).
Cursantii vor partaja costul chiriei spatiului de formare (cca. 200 Euro / număr de participanţi) . Grupa va fi formata din min. 25 si maxim 35 persoane).
Daca nu se vor intruni numarul minim de participanti, cursul se poate reprograma la o data ulterioara stabilita de comun acord cu cei inscrisi.
Inscrieri până pe data 10 octombrie = 90 Euro (reducere 10%)
Inscrieri între 10 şi 21 octombrie = 100 Euro
DETALII ORGANIZATORICE
Cursul se va organiza in Constanţa
Coordonatorul local al grupului /Persoana de contact (pentru inscrieri, informatii legate de locaţie, taxa de participare, acte sau forme de decontare etc.):
* Cursul ’’Evaluarea Psihologica a personalului’’ este unul dintre cele 4 cursuri acreditate de Comisia de psihologie a muncii, transporturilor si serviciilor (aprobat conform PV nr. 8 din 30.05.2009) in cadrul „Programului de formare continua in Psihologia muncii si organizationala si Psihologia transporturilor” propus de Fundatia „ARC 2000“ (Agentia Regionala de Consultanta in Managementul Resurselor Umane). Cele patru cursuri acreditate sunt urmatoarele:
Psihologia Muncii si Organizationala
”Evaluarea psihologica a personalului” (20 ore, 10 credite)
„Analiza climatului organizational” (20 ore, 10 credite)
Psihologia Transporturilor
„Examinarea psihologica a personalului din siguranta circulatiei” (20 ore, 10 credite)
„Psihologia participantului la trafic” (20 ore, 10 credite)
Pentru informatii suplimentare privind intregul program de formare va rugam sa ne contactati la adresele de e-mail:
tconst@uaic. ro (Psihologia Muncii si Organizationala) si hcornel@uaic. ro (Psihologia Transporturilor).







Deschid ochii. Sunt într-o cameră. Cameră nouă, străină. Cum am ajuns aici? Mă uit prin cameră, dar nu recunosc nimic. E curat, totul miroase a proaspăt, a curăţenie. Mă scol din pat şi privesc în jurul meu. Patul meu era lângă fereastră, îmi plăcea ca noaptea când mă trezeam să privesc cerul, uneori cu stele sau înnorat. Dacă vedeam luna mă simţeam bine. Aveam o prietenă care spunea ca atunci când e lună plină nu poate dormi. Sau era logodnica mea? Ca şi cum o logodnică nu poate să fie prietenă. Logodnica – un fel de trecere între prietenă şi soţie. Crezi că mai aparţii lumii de dinainte, dar de fapt lumea care o să vină deja te-a prins. Zâmbesc. Pe mine nu m-a prins. Adriana. Nu e timpul acum să mă gândesc la ea. Sunt undeva, într-o cameră pe care nu o cunosc, nu am gratii la geam, deci nu e un spital sau o închisoare. Mă gândeam uneori la ce ar trebui să fac dacă cei de lângă mine mi-ar spune că sunt nebun. Primul lucru pe care-l spune un nebun e că nu e nebun. Ca un hoţ care spune că nu e hoţ, ca un criminal care. Dar gândul ăsta nu-mi place. Pe masă un pahar cu apă. Beau şi-mi dau seama că mi-e sete. Poate au pus ceva în apă. S-o iau totuşi încet. Ce am făcut? Ultima oară eram într-o berărie. Nu. Asta a fost mai demult. Mai de curând ce am făcut? Încerc să-mi amintesc. În mod sigur mi-au pus ceva in apă. Sau în mâncare. Ceva care mă face să nu-mi amintesc ce am făcut în ultimile zile. Dar de ce? Mi s-a şters totul din minte din momentul în care m-am certat cu Adriana. Nu ştiu nici măcar dacă sigur ăsta era numele ei. Ca un om trezit pe o plajă pustie, singur şi nu ştie cine este. Dar s-ar părea că cei de lângă mine ştiu bine cine sunt. Ceva îmi amintesc. Uneori când mă plimbam pe stradă mă gândeam cum ar fi dacă, stând pe o bancă, m-aş trezi confundat cu altcineva şi o femeie (frumoasă, bineînţeles) ar veni la mine şi mi-ar spune că m-a căutat, că îi pare bine că m-a găsit. Sau poate acele jocuri de când eram la liceu şi spuneam că am descoperit că într-un birou al tatălui meu un act prin care aflasem că fusesem înfiat. Că părinţii mei erau de fapt nişte oameni bogaţi, urmăriţi de serviciile secrete, şi, ca să mă scape, vorbiseră cu părinţii mei adoptivi ca să-mi creeze o altă identitate, ca să pot să mă realizez în viaţă. Dacă stau bine să mă uit la tine, într-adevăr nu prea semeni cu ei, mi-a zis Maria. Maria. Cum arăta Maria? Sau o chema altfel? O oglindă. Acolo sunt eu. Acolo sunt eu? Un bătrân, faţa plină de riduri, părul alb. Poate am avut o comă, şi acum m-am trezit din ea. Aveam 40 de ani, iar acum cred că arăt ca unul de 60 de ani. Deşi la cât mă pricep eu la estimări, aş putea avea şi 70 de ani. Abia o cunoscusem pe Adriana, eram cu ea pe bancă şi ea m-a întrebat, câţi ani crezi că am? 23? Eşti drăguţ, ştii cum să faci o femeie să se simtă bine, mi-a zis şi m-a sărutat pe obraz. Eu mirat, lasă glumele, mi-a zis, doar se vede pe mine că am peste 30. Nu ştiam care ar fi diferenţa dintre 20, 25 sau 30 aşa cum nu ştiam să spun dacă o femeie are picioare frumoase. Deobicei mă uitam la modul în care o femeie ştie să zâmbească. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)



























