vineri, 29 octombrie 2010

Seara

Mi-e greu sa scriu despre mine. Sa ma vorbesc de bine s-ar spune ca ma laud. Sa ma vorbesc de rau nu-mi prea vine. Adevarul e ca ajung si in astfel de momente, cand nu se mai intampla nimic important in jurul meu, de fapt nu mai vreau sa vad ce e in jurul meu. Este ceea ce numesc criza, iar prietenul meu David Ioachim numea perioada de acumulare. Si cred ca el avea dreptate. Scrii, creezi tot felul de lucruri si deodata obosesti. Iar oboseala o vezi prea tarziu, asa ca atunci cand nu poti dormi de oboseala si stai treaz si ai vrea sa scrii ceva, dar cu computerul in fata nu poti decat, eventual, sa joci un solitaire. Iar daca nu iese pasenta, Sportul pierde un meci (inca unul!) si nici guvernul nu cade, deja incepi sa crezi ca totul e vesnic, inclusiv starea de criza. De aceea voi inchide computerul, ma voi aseza pe un fotoliu si am sa citesc. Asta sper asa cum sper ca mana mea nu va gasi telecomanda. Sunt asa de plictisit incat am renuntat si la diacritice.

joi, 28 octombrie 2010

Forum nou de Evaluare Psihologica


  Dragi colegi, daca doriti sa discutati, sa cereti opinii, sa dati sugestii privind aspecte ale evaluarii psihologice va invit pe http://forum.evaluare-psihologica.ro/index.php

Echipa este condusa de dl profesor Ticu Constantin, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iasi - http://personal.evaluare-psihologica.ro/
Ii felicitam din toata inima pentru interesanta initiativa. (SD)

luni, 25 octombrie 2010

Criza de seară

http://www.mdpropertyinc.com/Portals/2/Optimized.man_reading.jpg

Noaptea în faţa computerului. Un reflex. Scriu pe blog pentru că nu apuc să mai scriu altfel. Scriu pentru că nu trebuie să uit să scriu. Pentru că există tentaţia de a face fotografii, de a mă exprima prin imagini, de mă pierde în imagini. Era o vreme când scriam pe foi de hârtie cu pixul şi mă plimbam prin Herăstrău. Nu aveam aparat foto, aveam doi ochi care priveau şi nu puteam lua nimic cu mine. Erau doar emoţii. Azi avem tot felul de instrumente de stocare şi stocăm. Şi ajungem să punem totul într-un loc sigur, pe computer, pe dischete, pe stick-uri, pentru ca poate vom avea nevoie. Şi de fapt nu facem decât să reluăm nişte obiceiuri vechi: într-o curte se pune totul în magazie, se aduce tot ce nu ne trebuie la oraş în casa de la ţară, devenim astfel migratori mutând lucrurile dintr-un loc în altul pentru a nu le pierde şi nu ne dăm seama că de fapt modul devine scop şi pierdem mult mai mult. Că a păstra devine mai important decât a crea.
Şi atunci poate ar trebui să învăţ mai bine butonul off (oftatul instrumentelor ce ar dori să ne domine) şi să opresc computerul, televizorul, muzica de pe mobil, să opresc mobilul şi în liniştea serii să deschid o carte şi să citesc. Eventual, cu creionul în mână, făcând sublinieri pe care nu le voi revedea niciodată. (Cristian Pomohaci, www.informaticaro2000.net)

duminică, 24 octombrie 2010

Comentariu la comentarii


Am rugamintea sa postati aici mesajele, intrebarile si propunerile voastre cu referire la asociatie, membrii acesteia, echipa consiliului director sau invitatii nostri la activitatile desfasurate. Exista, pentru acest lucru, rubrica de comentarii la orice postare sau, daca nu gasiti subiectul care sa aiba legatura directa cu mesajul vostru, il scrieti oriunde si un moderator il va transfera acolo unde are sens sa fie gasit de vizitatorii blogului.
Va pot face promisiunea ca toate comentariile vor fi publicate si ca va vom raspunde la toate intrebarile.
Am primit un PM in care sunt intrebata daca toti invitatii nostri la workshopurile organizate de noi (sau a caror gazda suntem) fac parte din asociatie si daca APASC le impartaseste intru totul conceptiile stiintifice (psihologice, sociologice etc.) sau filosofice.
Nu, nu toti invitatii si colaboratorii nostri fac parte din APASC. Si: fiecare specialist, fie ca este membru al asociatiei, fie ca nu este membru APASC, isi asuma integral raspunderea pentru pozitia sa stiintifica, ideile si argumentele promovate. APASC nu este o "orientare", o "scoala", un "curent", ci o organizatie profesionala in care coexista opinii si raportari diferite, uneori chiar contradictorii, polemice, dar pe care ne straduim sa le facem sa comunice in beneficiul tuturor.
(Sorina Dascalu, apasc.comunicare@gmail.com)

Stresul emoţional în contextul meta-medicinei

Eşti pregătit să...?
Îţi accelerezi dezvoltarea personală?
Integrezi şi să îţi îmbogăţeşti abordările curente asupra sănătăţii?
Descoperi problemele profunde ale clienţilor repede şi acurat?
Îţi îmbunătăţeşti sănătatea printr-o conştientizare de ultimă oră minte-corp-mediu şi emoţii?

Descoperă META-Medicina - o inovaţie în materie de sănătate integrativă şi dezvoltare personală!

Ia parte la cele mai recente seminarii ale noastre de Noua paradigmă a sănătăţii personale în contextul Meta-Medicinei® care vor avea loc chiar la sediul APASC!
Dacă ai mai participat la vreun eveniment de-al nostru şi ţi-a plăcut sau l-ai găsit util, recomandă acest anunţ şi prietenilor, familiei, colegilor sau clienţilor! Seminarul introductiv de META-Medicină

Cui se adresează?
Eşti interesat de sănătate, stare generală de bine şi dezvoltare personală? Atunci seminarul este perfect pentru tine!

În ultimii doi ani, noi am prezentat meta-Medicina la sute de oameni printre care:
  • Persoane preocupate de sănătate care caută să-şi îmbunătăţească propria stare fizică şi nivelurile energetice sau să-şi ajute familia şi prietenii;
  • Terapeuţi precum practicieni EFT, terapeuţi holistici, practicieni Reiki, consilieri, acupuncturişti, homeopaţi, maseuri sau nutriţionişti;
  • Experţi în sănătate precum medici, psihologi sau psihoterapeuţi;
  • Experţi în dezvoltare personală precum traineri, life coaches şi practicieni NLP;
  • Preofesionişti în fitness precum traineri personali, instructori de fitness sau profesori de Yoga;
  • Profesori, specialişti în educaţie, lucru cu tineri sau cu persoane cu adicţii;
  • Indivizi aflaţi în proces de dezvoltare personală ce caută sa exploreze şi să capete putere printr-o cunoaştere de ultimă oră.
Ce vei obţine în urma seminarului introductiv de Noua paradigmă a sănătăţii personale în contextul Meta-Medicinei®?
Vei avea oportunitatea să:
  • Iei parte gratuit la prima sesiune de 4 ore a cursului: de ce e nevoie de o nouă paradigmă, dincolo de abordările moderne, complementare şi alternative asupra sănătăţii?
  • Descoperi exact cum şi de ce stress-ul generează diverse probleme de sănătate;
  • Întrebi despre propriile tale probleme de sănătate şi să afli cauza lor primară;
  • Capeţi abilităţi în utilizarea diagnosticării pe baza META-Medicinei;
  • Afli de ce există fluctuaţii în nivelurile noastre de energie din corp;
  • Câştigi indicii simple despre faza în care te afli în ciclul de vindecare;
  • Înveţi cauzele emoţionale ale problemelor de sănătate precum eczeme, dureri cervicale, boli cardio-vasculare, respiratorii, cancer, acnee, dureri de cap, de spate etc.
  • Te conectezi cu participanţi care se află pe aceeaşi lungime de undă şi ne urmezi pe parcursul celorlate zile de seminar, unde îţi vom prezenta designul tău uman - şi multe altele!
Cine sunt Trainerii?
Dr. Diana Stefani şi L.J. Hunyady sunt fondatorii Life Key Institute Inc., institut de educaţie în domeniul ştiinţelor vieţii şi comunicaţiei umane, cu sediul în Las Vegas, statul Nevada, S.U.A., care oferă cursuri şi consultanţă în sănătate, afaceri, relaţii interumane şi performanţă la nivel personal şi în mediul organizaţional (business şi non-profit), coaching (executiv, strategic, sportiv, personal) şi alte domenii în care metodele standard nu oferă rezultatele scontate. Ei sunt o echipă dinamică, vorbesc mai multe limbi în care şi predau cunoştinţele de transfomare evolutivă, ajutându-şi studenţii sa dobândească excelenţa.

Acest seminar introductiv este plăcut şi transformaţional, îmbinând ultimele informaţii din îngrijirea medicală integrată cu experienţă, demonstraţii, discuţii şi socializare!

Detalii    
Data 12, 13, 14 noiembrie 2010 - Bucureşti, sediul APASC  
  03, 04, 05 decembrie 2010 - Bucureşti, sediul APASC  
Profită de oferta toamnei 2010! Avem un preţ promoţional pentru grupuri de cel puţin 3 persoane!
Ofertă    
Preţ întreg: 185 Euro - 800 RON Cu plata la intrare
Cu reducere: 145 Euro - 625 RON Dacă se plăteşte înainte de începerea seminarului
Pentru studenți: 100 Euro - 425 RON Valabil şi pentru participanți în grupuri de 3 +

Plata în avans 48 ore înainte de începerea cursului la Raiffeisen Bank – RO82RZBR0000060012111695 și dovada plății prezentată la intrare.http://apasc.ro/news/news211010.html
Sumele de mai sus nu includ TVA.

Pentru informații suplimentare și înscrieri trimiteți email la office@nlpedgenow.com sau telefonaţi la 0745-384-999.
www.nlpedgenow.com
Vă aşteptăm!

Dependentul de muncă

The image “http://newenglandhomecompanion.com/wp-content/uploads/2010/08/20091013-hike-450.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.  Anxietatea sau stresul - ori o combinatie din cele doua – ambele pot conduce la dependenta de muncă. Întâi să vedem cum poate anxietatea să conducă la dependenta de muncă.



Cum îngrijorarea si dependenta de muncă sunt interconectate
O primă componentă a anxietatii este îngrijorarea. Dacă sunteti predispusi la a va face griji, va puteti imagina cu usurintă multe probleme care pot apărea si vă pot opri să munciti asa mult.
Vi se poate face frică de faptul că dacă nu o să munciti mai mult o să vă pierdeti serviciul, nu o să câstigati suficient de multi bani, si o să vă confruntati cu o situatie socială si familială grea, nu o să vă faceti munca asa cum trebuie, o să vă simtiti stânjeniti în fata colegilor, sau nu o să fiti promovati.
O concluzie logică a acestor îngrijorări, asupra acestor consecinte dezastruoase, pare a fi să munciti mai din greu si mai mult. Asa se poate ajunge de la îngrijorare la dependentă de muncă. 

Perfectionismul vă încetineste
Alta cale prin care anxietatea poate conduce la dependenta de muncă este prin perfectionism. Atunci când oamenii sunt perfectionisti, ei au sentimentul că niciodată lucrurile nu sunt îndeajuns de bine făcute. Comportamentul rezultat este acela că muncesc si iar muncesc până când li se pare că lucrurile sunt aproape de perfectiune. Dacă o să munciti până când simtiti că lucrurile sunt aproape perfecte, atunci cu sigurantă că o să munciti mai mult. Este un vis irealizabil: ca perfectionist o să simtiti că toată munca asiduă a dumneavoastră nu este îndeajuns făcându-vă să munciti si mai mult, mai asiduu. Asa cum stiti, probabil, munca mai multă si mai asiduă nu înseamnă neapărat si mai bună sau mai eficientă.

Sunteti un perfectionist ?
Una este să admiti că esti un perfectionist iar alta este să-ti dai seama cât de problematic este perfectionismul. Am avut o clientă care putea să jure că tendinta ei de a face totul cât mai bine îi era de ajutor. A fost recuperată în cele din urmă, dar mai întâi a trebuit să depăşească unele credinţe cheie. Am să vă spun pe scurt povestea ei – iar dumneavoastră o să-mi spuneti dacă vă recunoasteti aici.

Povestea Ralucăi: Identifică perfectionismul drept o slabiciune
Raluca stia dintotdeauna că este o perfectionistă. De fapt o considera o mare calitate în sinea ei. Ceilalti au contribuit în mare măsura la aceasta. Profesorii îi spuneau că este cea mai bună elevă pe care au avut-o, iar parintii povesteau mândri altora despre cât de bine stie fiica lor să facă lucrurile. Atunci când a devenit studentă, a fost foarte suparată când a obtinut 90 de puncte din 100 la un test; s-a uitat peste lucrare pentru a fi sigură că a folosit cuvintele potrivite si că a dat raspunsurile corect. Această tendintă a însotit-o mai târziu si în carieră în marketing. Astfel: Raluca a lucrat la unele dintre cele mai bune proiecte ale companiei, în mod frecvent îi depăsea pe ceilalti colegi, frustrându-i. De-a lungul trainingului, Raluca a învătat cum perfectionismul este cea mai mare calitate dar si cel mai mare defect al ei. ”Este amuzant - mi-a spus ea – cum acelasi lucru ce te ajuta mult, poate să-ti facă la fel de mult rău “. A fost foarte dificil pentru ea să mai renunte la perfectionism, astfel încât în final a constatat că este capabilă în cele din urmă să lucreze mai repede si chiar – spre surpriza ei – mai eficient decât a facut-o vreodată înainte.

Afirmatii perfectioniste
Foarte multi oameni îsi dau seama cât de perfectionisti sunt. Altii, nu o fac.Combinat, poti fi constient de perfectionismul tău în unele aspecte, iar în altele, nu. Completati urmatorul scurt chestionar ce vă va arăta cât de perfectionist sunteti în general. Notati fiecare dintre afirmatii cu note de la 1 la 5. (1- însemnând că nu vi se potriveste întotdeauna, 2 - este câteodată adevărat, 3- întrucâtva adevărat, 4- foarte adevărat si 5- întotdeauna adevărat0.
1. Cer întotdeauna foarte mult de la mine ___
2. Am întotdeauna sentimentul că un lucru trebuie bine facut __
3. Ceilalti îmi spun că am standarde prea ridicate __
4. Mă simt iritat atunci când lucrurile nu sunt puse în ordine __
5. Sunt foarte atent să nu fac greseli __
6. Mă îndoiesc frecvent că am facut un lucru cum trebuie __
7. De multe ori depasesc termenele la serviciu pentru că nu am terminat până când nu este facut totul cum trebuie __
8. De regula îmi verific de câteva ori munca. ___
9. Câtiva dintre colegi mi-au spus – sau au lasat să se înteleagă – că trebuie să las standardele mai jos __
10. S-a intamplat că am intârziat lucrul echipei deoarece am vrut să mă asigur că nu există greseli __
11. Este foarte probabil ca standardele mele de performantă în muncă să fie simtitor mai mari decât ale multor altora __
12. Seful sau un coleg mi-a spus ca am tendinta să fiu inflexibil în ceea ce priveste felul în care este făcută munca __
13. Sunt foarte exigent cu mine dacă nu excelez în munca mea __
14. Cred că voi fi dat afară sau retrogradat dacă munca mea nu este făcută perfect __
15. Intâmpin dificultati în a delega sarcinile de serviciu deoarece îmi este teamă că munca nu va fi făcută la fel de bine cum ar fi făcută de către mine __

Răspunsul si interpretarea chestionarului
Dacă ati răspuns de mai multe ori cu note de 4 sau 5, sau dacă aveti un scor mai mare de 55 – atunci probabil că dati dovadă de un perfectionism ridicat. Aceasta înseamnă că cel mai probabil aveti mai multe cuvinte cheie ce este posibil să includă:
- Sentimentul că trebuie să faceti totul cum trebuie
- Standarde severe atât pentru dumneavoastră cât si pentru ceilalti
- O viziune nerealistă asupra consecintelor negative pe care le poate avea un lucru care nu este  perfect    
- Ghiduri si reguli severe asupra a cum trebuie sa fie un lucru terminat
Aveti o mare nevoie de ordine si organizare în munca dumneavoastră si o lipsă de tolerantă fată de dezordine si de activitati dezorganizate.

Cauze sau întelesuri ale perfectionismului
Perfectionismul poate fi legătura pentru – sau poate conduce la – probleme  mai semnificative decât nevoia de a acumula. Dacă în comportamentul dumneavoastră de perfectionist se atinge un nivel compulsiv sau vă gasiti frecvent în situatia de a fi presat, mânios sau anxios, este o idee bună de a cauta să vi se facă o evaluare profesionistă. De asemenea, dacă perfectionismul este doar unul dintre aspectele vesnicelor îngrijorări si frici excesive despre ceea ce gândesc altii, atunci puteti să suferiti de o anxietate generalizată sau chiar de o anxietate socială. Trebuie să cereti ajutorul unui psihiatru sau al unui psiholog specializat în probleme de anxietate. Acesta poate sesiza lucruri mai serioase în spatele tendintei dumneavoastră de a face lucrurile perfect.

De ce trebuie să fiu perfect?
Perfectionismul poate fi o tratare personală a situatiilor, ce poate reveni în diferite perioade de timp; de obicei este legată de o mare nevoie de realizare. Atunci când o să deveniti atent la cum perfectionismul vă afectează munca, dacă sunteti perfectionist – în anumite situatii sau altfel – este foarte probabil să vă identificati perfectionismul si în alte sfere ale vietii. Într-o excelentă lucrare “când perfectionismul nu este de ajuns“ (1998), Martin Antony identifica în cateva sfere de bază unde este cel mai probabil ca perfectionismul să apară. Acestea includ:
-          lucrările si performanta scolară: a face si reface un exercitiu iar si iar…
-          estetică si curatenie: casa dumneavoastră trebuie să arate perfect
-          comandă si organizare: hainele dumneavoastră trebuie să fie călcate si să arate într-un anumit fel
-          vorbirea: sunteti foarte atent să nu folositi cuvinte nepotrivite si evitati cacofoniile
-          scrierea: aveti nevoie de mult timp pentru a cizela forma exprimării si pentru a nu se strecura greseli
-          prezenta fizică: machiajul si coafura dumneavoastră trebuie să fie cum trebuie, iar hainele să “cadă “ perfect
-          sănătate: nu mancati decât alimente 100% organice 

Dependentul de muncă stresat
Stresul este o cauză dar si un rezultat al dependentei de muncă.

Stresul cauzat de dependenta de muncă
Atunci când vă simtiti foarte stresati este mult mai probabil să crească volumul dumneavoastră de muncă. De exemplu în situatia unor probleme financiare, v-ati putea spune că singura cale spre rezolvarea lucrurilor, singura solutie ar fi să obtineti o avansare. În consecintă, o să deveniti foarte prins în munca dumneavoastră  pentru a vă asigura promovarea. Acest tip de dependentă de muncă poate apărea ca raspuns la o stare de fapt sau la un factor stresor specific dar acest răspuns devine nesănătos atunci când vă afundati în muncă îndepărtându-vă de celelalte sfere ale vietii dumneavoastră.

Stresul este o cauză a dependentei de muncă
Asa cum am aflat deja, stresul este de multe ori rezultatul dependentei de muncă. Dificultatile de a delega sarcini pot duce la suprasolicitare si în final la coplesirea de către toate sarcinile preluate, asumate si nedelegate. O să vă surprindeti  luându-vă constant de lucru pentru acasa, în zilele libere sau de sărbatoare. Aceasta poate deveni frustrant pentru membrii familiei rezultând presiuni din partea acestora si stres. Puteti de asemenea să vă neglijati sănătatea punându-vă în pericol pentru că munciti atât de mult. (Camelia Dragomirescu, www.mentalclas.ro)

vineri, 22 octombrie 2010

Final Alz (prima parte)

Astăzi trebuie să plec. Trebuie să ajung acasă. La mine acasă unde să pot să. Trebuie să fac ceva şi când o să ajung acasă am să ştiu ce. Mă privesc în oglindă. Sunt în pijama. Costumul meu cu care mergeam la facultate. Deschid un dulap, dar acolo nu sunt haine. Prosoape, cearceafuri. Poate au ascuns hainele sub toate astea. De ce să ţii cearceafuri cu prosoape într-un dulap, dacă nu vrei să ascunzi ceva? Scot prosoapele unul câte unul, apoi cearceafurile. La început cu grijă le pun jos. Am scos cam jumătate din ele şi hainele mele nu se văd. Deja simt că mă enervez, nu mai am timp, şi le scot repede şi le arunc pe jos. Dulapul gol în care nu este costumul meu. Sigur l-au ascuns în altă parte. Nu mai am timp. Mă uit prin cameră şi văd halatul. Am să-l iau pe acesta şi când voi ajunge acasă am să mă schimb. Halatul e plăcut la atingere, e moale. Mă privesc în oglindă, şi chiar îmi stă bine. Vor zice că am ieşit un pic din casă să-mi cumpăr ţigări. Deschid uşa încet, mă uit pe hol. Nu e nimeni. Holul mic, apoi sufrageria. Din bucătărie se aud voci. Sper să nu deschidă uşa. Aş fi vrut să fiu şi eu acolo, să aud ce vorbesc. Aş fi vrut să fiu în multe locuri, dar m-am mulţumit să fiu aici. M-am mulţumit? Poate altcineva m-a mulţumit. Mi-a dat ceva să fiu mulţumit, să fiu în mulţime. Să fiu o parte dintr-o mulţime, mulţimile se notează cu litere mari, fie o mulţime A mare din care am făcut parte. Apoi au făcut ceva şi am ajuns în mulţimea B mare apoi în C mare şi în final am ajuns la z mic. Mă simt ca un z mic ce merge prin mulţimea de oameni de pe stradă, unii mă privesc ciudat, nişte icşi care privesc un zet ciudat. Poate că nu zetul, ci halatul zetului îi miră. Să ajung acasă, acasă la mine unde sunt un a sau b chiar dacă mici, pentru că aşa se notează elementele unei mulţimi. Camera mea, un pat o masă şi cărţi puse în. Normal că nu-mi amintesc. Normal în condiţiile în care am luat tot felul de medicamente ca să uit. Şi apoi vor spune că sunt bolnav. Că am boala de uitare. Aş fi vrut să uit multe, să uit femeile care nu m-au iubit, să uit şi să mă trezesc într-o dimineaţă doar cu amintirile frumoase: băiatul meu la 18 ani întrebându-mă despre ce este o relaţie cu o femeie, cum începe şi cum se termină ea. Relaţia, pentru că femeile sunt infinite. La ora asta probabil că mă caută prin casă. Probabil că au intrat în panică. Cine ştie unde aş putea ajunge şi să povestesc despre ceea ce vor ei sa-mi facă. Ce vor ei să-mi facă? Unde or fi pus blocul meu? Sau dacă găsesc blocul oare nu cumva or fi pus apartamentul în altă parte? Să încerc să-mi amintesc. Strada Lizierei, numărul. Ce număr. Nu are importanţă. Dacă voi ajunge acolo am să caut blocul. Domnul cu servietă îmi zâmbeşte şi cred că ar putea să mă ajute. Îl întreb unde e strada, şi-mi arată o staţie de tramvai şi chiar mă ajută să urc. Vă simţiţi bine? Mă întreabă. Da, îi răspund, nu mai ştiam cum să ajung acasă. Aveţi un număr de telefon unde putem suna? Devin mai atent, dacă a fost trimis de ei? Are o geantă neagră, nu poartă pardesiu deşi e cam frig afară. Mulţumesc îi spun, mă descurc de aici. Ar vrea să insiste, mă priveşte atent, dar îi spun mai tăios, mulţumesc, mă descurc. Cum doriţi, îmi spune şi coboară. Nu am mai fost cu tramvaiul de mult timp. Lumea se uită ciudat la mine. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)

marți, 19 octombrie 2010

Culorile toamnei

http://farm4.static.flickr.com/3436/3994365926_6296c89100.jpgAm depasit 1000 accesari, ceea ce nu este putin intr-un timp atat de scurt. Cromatica blogului a pastrat culorile, nuantele si temele primului workshop al APASC. Dar... a venit toamna. Avem nevoie de o "hainuta" mai calda, mai... tandra, dulce si linistita precum raportarea pe care ar fi bine sa o avem fata de acest minunat anotimp. Unii psihologi considera ca acum schimbarile de spirit inmultesc cazurile de depresie. Noi credem ca toamna este ca o larga si dragastoasa imbratisare, ca bucuria de nedescris a bunicilor care-si asteapta nepoteii infometati si obositi de la scoala. Se spune ca exista si o astenie de toamna. De fapt, probabil exista o dispozitie catre visare si meditatie, cand se produc reordonari si reechilibrari psihice, integrandu-se experientele si "crescand" sufleteste si spiritual.
Asa ca... nu vom mai astepta impresiile voastre despre workshop si, in doua-trei zile, ne "imbracam" altfel. (Stim ca v-a placut si ca ne-am simtit bine impreuna). Speram ca, si sub palarii, umbrele si pelerine de ploaie, ne veti recunoaste - fiindca am inceput sa fim prieteni buni!

Stresul intre simptom psihologic si epuizare fizica

De cele mai multe ori, mergand pe strada, la cursuri, intre prieteni, auzim: « sunt stresat », « nu mai am timp », « seful ma streseaza », « munca ma streseaza » ; auzim aceste afirmatii aproape in fiecare zi si ne intrebam : « oare ce se intampla ? », « suntem stresati sau epuizati de rutina zilnica ? » o intrebare cu care toti ne confruntam intr-o tara trecuta prin tranzitie si prin criza economica; suntem bulversati, dezamagiti, obositi sau stresati ? Pentru a ne da seama, mai jos va fac cunoscute simptomele stresului la locul de munca, ce se pot manifesta in plan comportamental, fiziologic si psihologic.
Reactii comportamentale: sunt activitati practicate deschis, pe care individul stresat le foloseste in incercarea de a face fata stresului. Ele includ: atitudini de rezolvare a problemei, de retragere si de folosire a substantelor care provoaca dependenta.
Reactiile psihologice: implica in primul rand procesele emotionale si cerebrale. Reactia psihologica cel mai des intalnita este utilizarea mecanismelor de aparare (eforturi psihologice de a reduce anxietatea asociata cu stresul).
Reactii fiziologice la stres: exista dovezi ca stresul la locul de munca se asociaza cu functionarea neregulata a inimii, hipertensiune, puls acelerat, cresterea colesterolului. Stresul a mai fost asociat si cu declansarea unor boli cum ar fi cele respiratorii si infectiile bacteriene. Criteriile de diagnostic pentru stres-persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care ambele dintre cele care urmeaza a fi prezentate:
1. persoana a fost martora ori a fost confruntata cu un eveniment care au implicat moartea efectiva, amenintarea cu moartea ori o vatamare serioasa sau pereclitare a integritatii corporale proprii ori a altora;
2. raspunsul persoanei a implicat o frica intensa, neputinta sau oroare.
3. Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul din urmatoarele moduri:
- amintiri detresante recurente si intrusive ale evenimentului; vise detresante; detresa psihologica; reactivitate psihologica;
- simptome persistente de excitatie crescuta (care nu erau prezente inainte), dupa cum este indicat de doua sau mai multe dintre urmatoarele efecte:
1. dificultatea de adormire;
2. iritabilitate sau accese coleroase;
3. dificultate in concentrare;
4. hipervigilitate;
5. raspuns de tresarire exagerat.
O oarecare simptomatologie urmand expunerii la un stres extrem este duplicitara si adesea nu necesita nici un diagnostic, stresul acut trebuie luat in consideratie numai daca simptomele dureaza cel putin doua zile si cauzeaza o detresa de deteriorare semnificativa clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare sau deterioreaza capacitatea individului de a indeplini unele sarcini necesare prin definitie, diagnosticul de stres este adecvat numai pentru simptomele care apar in decurs de o luna de la stresorul extrem pentru stresul posttraumatic cere mai mult de o luna de simptome, acest diagnostic nu poate fi pus in cursul acestei perioade initiale de o luna. Pentru indivizii  care au stresor extreme, dar care prezinta un pattern simptomatologic care nu satisface criteriile pentru stresul acut, trebuie luat in considerare un diagnostic de tulburare de adaptare. Stimularea trebuie exclusa in acele situatii in care remuneratia financiara, oportunitatea beneficiului sau deciziile medicolegale joaca un rol. Un alt simptom psihologic al stresului este tensiunea musculara - poate fi asociata cu tremor, contracture, senzatia de iritatie si durere sau sensibilitate musculara. Multi indivizi cu anxietate generalizata dau dovada de simptome somatice. Anxietatea generalizata apare frecvent concomitent cu tulburarile afective si cu alte tulburari in legatura cu efectele acestora.
Surse bibliografice :
Ø  Adirandack, S., - Managementul pur si simplu - Editura F.D.S.C., Bucuresti, 1999 ;
Ø  Cristea, D., - Tratat de psihologie sociala - Editura Pro Transilvania, 2000;
Ø  Constantin, T., - Evaluarea psihologica a personalului - Editura Polirom, Iasi, 2004 ;
Ø  Hindle, T., - Cum sa reducem stresul -  Editura Rao, Bucuresti, 2001;
 Ø  Tabachiu, A., - Psihologie ocupationala - Editura Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti ;
Ø  Kinzie, J. D., Goetz, R. R., - A century of Contracsy Surrounding Posttraumatic Stress - Spectrum Syndromes the impact on DSM III and DSM IV.

Mihai Adrian PAUN

luni, 18 octombrie 2010

Alz 09

Încă o dimineaţă. Mă trezesc. Din nou aş vrea să văd camera mea, din apartamentul meu. Din nou sunt în camera în care patul meu stă în altă parte. Când mă trezesc aş vrea să fiu acolo, dar sunt aici. Orice aş face nu pot fi acolo. Sunt aici, unde sunt oameni care-mi dau medicamente, să uit, să uit de mine, să nu mai îmi amintesc de nimic din ce a fost. E un acum, aşa cum îl vor ei. Eu nu vreau acest acum. Aş vrea să fiu din nou la facultate, să fiu din nou cu colegii mei, să vin acasă şi Adriana să mă întrebe cum a fost azi. Iar eu să spun, plin de mine, a fost greu şi ea să zâmbească. Zâmbetul ei. Oare mai ştiu eu cum zâmbea ea? Oare ea mai există? Sunt oare căsătorit cu ea? Parcă era soţia lui Matei... Dacă eu sunt aşa de bătrân, ea ar trebui să fie la fel. Şi nu mai seamănă cu cea pe care o ştiam. Aşa că ar putea să pună orice femeie să spună că e Adriana. Eram pe o bancă şi mă gândeam ce-ar fi dacă femeia de lângă mine ar fi soţia mea. Ca un joc. Mă uitam cu coada ochiului la ea şi încercam să-mi imaginez. Deobicei pentru jocul ăsta nu căutam femei frumoase. Nu frumoase aşa cum vedea toată lumea. Frumoase. O femeie care zâmbeşte e mai frumoasă decît o femeie frumoasă care nu zâmbeşte. Pe fereastră se vede un copac. Parcă nu era aici. M-or fi mutat în altă casă care seamănă cu cealaltă. De ce ar face asta? Pun mâna pe frunte şi văd brăţara. Nu am scăpat de ea. Şi nici ea de mine. Suntem legaţi unul de altul. Acum la lumină o văd mai bine. E gri şi e metalică. Pun limba pe ea, dar nu are gust. Scrie ceva pe ea, dar nu înţeleg. Probabil e un cifru. Poate că e ceva despre mine. Sfârşitul lumii în care ne vor însemna pe toţi. Poate de asta nu pot scoate brăţara. Semnul fiarei e pe ea. Mă simt prins, fără scăpare. Poate nu vor casa mea, poate vor sufletul meu. Poate i-a pus Fiara. Oare nu or avea şi ei brăţări? Ce s-a întâmplat azi-noapte. A fost azi-noapte? Sau a fost altă noapte care a fost demult. Şi eu acum. În ce an suntem? Mă uit la ceas şi ceasul arată altfel. Normal că l-au schimbat, ca să nu pot să-l citesc. Să nu ştiu cât e ceasul, să nu ştiu când vin ei cu medicamentele. Dar nu au mai fost demult. Poate le pisează şi le pun în mâncare. Şi ce să fac? Să nu mănânc? Acum aş putea să mă scol din pat. Şi dacă mă scol să mă duc unde. Să ies pe hol. Iar de pe hol. Ştiu că era o baie. Şi apoi o cameră mare. Undeva ar trebui să găsesc uşa să ies.
- Unde vrei să mergi bunicule?
- Să merg acasă la mine.
- Dar aici e casa ta, spune nepoata
Oare chiar crede ce spune? Nu mai ştiu cum o cheamă, oricum nu are importanţă pentru că oricum i-aş spune ar zice că nu acela e numele ei. Îşi schimbă numele în fiecare zi ca să mă zăpăcească.
- Da, spun, o fi şi asta casa mea, dar eu vreau să ajung la cealaltă casă a mea.
- Care cealaltă?
- Cea în care stau.
- Unde se află?
Mă uit la ea să văd dacă-şi bate joc de mine. Credeam că ţine cu mine, că vrea să mă ajute, dar şi ea e cu ceilalţi.
- Acolo unde sunt cărţile mele.
- De ce ai nevoie de cărţi?
- De ce nu mă întrebi de ce avem nevoie de cultură?
- Care cărţi? Spune un titlu
Ştiu. Sigur ştiu. Acum m-a luat repede şi desigur că nu o să-mi amintesc. De fapt asta vor şi ei. Ca eu să nu-mi amintesc şi apoi să spună că de fapt nu am avut nici o carte.
- Probabil o să spui că anul ăsta nu am avut nici un curs. Că a ţinut altcineva cursurile mele.
- Bunicule de 10 ani le ţine altcineva. Acum 10 ani ai ieşit la pensie şi a rămas Maria în locul tău.
Deci asta era. De asta îmi dau pastilele. Să uit, să poată lua Maria cursul meu. Să mă zăpăcească, să mă convingă că a fost acum 10 ani. De parcă eu nu aş şti că am avut cursul festiv anul ăsta, să vorbească şi domnul profesor, strigau absolvenţii, eu nu dorisem de la început să vorbesc. Şi pentru că mi-au zis, m-am ridicat şi am vorbit. Şi ei m-au aplaudat.
  

(Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)

La multi ani!

The image “http://3.bp.blogspot.com/_W-SC9Nk23Jw/Sipqo_znrjI/AAAAAAAAFf8/2BjlXvZpK5A/s400/dianne-rockwell-autumn-cake-xl.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.Cu sarbatoritii lunii octombrie, ne "despartim" de sfarsitul verii si inceputul toamnei, de primul nostru workshop si de primele noastre proiecte care, de acum, sunt fapte, sunt reusite, inseamna experienta. Ne "despartim" de o parte din an, dar ramanem impreuna, mai bogati si mai frumosi, mai senini sufleteste.

Le dorim sanatate - si ne bucuram ca fac parte din echipa noastra - colegilor care-si aniverseaza ziua de nastere: Marina Coarna
Ioana Niculescu
Ion Radu Tomsa
Dorina Tudor
Corina Zaharia
Adrian Zaharia
Emilia Vandana Tomoiu
Lucia Dumitra Constantinescu.
La multi si fericiti ani!

duminică, 17 octombrie 2010

Alz 08

- Tot de visul ăla discutaţi?
- Nu e unul singur, spun.
- Parcă mi-ai promis că nu mai vorbeşti de el, zise ea uitându-se la mine ca pe vremuri.
- Ţi-am promis că nu mai vorbesc cu tine de acel vis.
- De ce-l încurajezi? se întoarse ea spre Matei.
- Nu mi-ai spus că nu are voie.
- Vă bateţi joc de mine, spuse ea şi plecă furioasă din cameră.
Nu înţelegeam de ce o enerva atât de mult acel vis. Poate era doar instinctul de femeie care-i spunea că acolo se petrecea ceva ce nu-i convenea. Soţia mea. Nevastă. În realitatea visului. Acolo avea copii, şi chiar nepoţi. Acum nu poate să aibă copii, Mirela îmi spusese, că Adriana mă consideră vinovat de faptul că nu poate avea copii. Eu nu mă simt vinovat pentru asta. Asta te face de două ori mai mult vinovat, mi-a zis Mirela. Vinovat plus vinovat egal doi vinovat. De fapt cred că ar fi trebuit să fiu trei vinovat. Nu m-am însurat cu ea, nu are copii şi nu-mi pare rău.
Acum Matei se simte jenat şi nu ştie ce să spună. Ar vrea să mai stea cu mine, să-şi continue raţionamentul, simte că ar trebui să plece după Adriana, pentru că e supărată. În cele din urmă iese grăbit după ea. Aş putea să-mi strîng lucrurile să plec. Afară se înserase. Totuşi nu-mi vine să plec. Mă duc la fereastră şi mă uit afară. A început ploaia, nu am umbrela la mine. Deodată se stinge lumina şi tresar. După un timp vine portarul cu o lumânare.
- E o pană de curent, domnule profesor, îmi spune.
- Cine mai este în Facultate?
- Studenţii au plecat demult. Mai era domnul Matei cu doamna profesoară Adriana, dar au plecat.
- Aşa de repede?
- A, nu, mai demult. Acum vreo jumătate de oră.
Mă uit mirat la el, dar nu am chef să-l contrazic acum. Poate că ar trebui să nu mai povestesc chiar tot ce visez. Poate ar trebui să nu mai vorbesc atâta. Să fiu şi eu ca ceilalţi. Să stau mai mult în birou, să încep să impun o distanţă. Singurătatea profesorului de cursă lungă. Nu era profesor era altfel, dar nu-mi amintesc acum. Oare dacă m-aş fi însurat cu Adriana... Variantele astea astea mă chinuie de când eram în şcoală şi mă întrebam cine ar fi câştigat dacă s-ar fi luptat Burebista cu Napoleon. Dar Burebista s-a născut prea repede, iar Napoleon prea târziu, şi poate de aceea eu nu m-am căsătorit cu Adriana. Vă bateţi joc de mine, ar fi zis Adriana. A bătea jocul. În loc să joc jocul, eu îl băteam şi Adriana era supărată. Probabil la ora asta se ceartă cu Matei şi gândul ăsta mă face să mă simt bine că nu sunt însurat. Dar apoi voi ajunge acasă, în garsoniera mea şi asta mă va face să mă simt rău că nu am cu cine să mă cert acolo. Lumânarea pâlpâie şi-mi dau seama că dacă se va stinge îmi va fi greu să ajung afară. Iau geanta într-o mână şi lumânarea în cealaltă mână. Cobor încet, cu grijă. Ajung afară, aerul rece pe faţa mea, ca o mângâiere. Sună mobilul şi aş vrea să am puterea să nu răspund.
- Alo?
- Unde eşti? se auzi vocea Mariei.
- La facultate.
- Vrei să ne vedem? (Cristian Pomohaci, www.informaticaro2000.net)

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Mic ghid de tulburari psihice

Anxietatea si tulburari de anxietate Anxietatea normala, desi resimtita ca disconfort, este o reactie adaptativa si sanatoasa ce se naste atunci cand "sistemul de alarma" (acea parte a creierul in care se fac asocierile corespunzatoare fricii) este declansat. Cu totii suntem echipati cu asemenea mecanisme de aparare esentiale dar cateodata sistemul devine mult prea sensibil sau hiperactiv la anumite particularitati ale situatiei. Aceasta este momentul in care traim stari de anxietate intr-un mod care nu mai este adaptativ ci contraproductiv. In cadrul tulburarilor de anxietate, declansatorul poate fi extern sau intern si provoaca sentimentul de frica, pericol sau amenintare. Cu toate acestea, amenintarea nu este una reala ci subiectiv perceputa (interpretata) ca fiind astfel. Perceptia amenintarii poate fi la nivel fizic (riscul injuriilor, bolii sau mortii) sau la nivel psihic (ca respingere, rusine, sau durere emotionala).
Tulburarile de anxietate includ: tulburarea de panica (cu sau fara agorafobie), fobii, tulburari obsesiv-compulsive, anxietate datorata unor evenimente stresante, anxietate generalizata, anxietate sociala (sau fobie sociala) si tulburare post-traumatica de stres.
Daca reactiile de anxietate interfereaza cu functionarea zilnica sau se extind la situatii reale neutre in care probabilitatea de a fi ranit este extreme de mica, exista anumiti pasi ce pot fi urmati pentru a depasi aceasta stare si a rupe ciclul comportamentelor repetitive. Anxietatea nu trebuie sa ramana un obstacol permanent in activitatile persoanei si in cale bucuriei sale pentru viata. Tratamentul este important, cu atat mai mult cu cat tulburarile de anxietate tind sa se dezvolte si sa inrautateasca in timp. Desi poate dificil sa schimbi modalitatile extrem de bine fixate de a gandi, simti sau actiona ce exacerbeaza sau prelungesc raspunsul la stres, terapia cognitiv-comportamentala a inregistrat succese marcante in a ajuta oamenii sa-si imbunatateasca modalitatile de aparare si deci de a controla reactiile emotionale mult mai eficient. Invatarea mecanismului in care aceste strategii-reactii dezadaptative au aparut si au fost intretinute si dezvoltarea unor cai alternative de a reactiona sunt modalitatile cheie de interventie.

Atacul de panica
Oricine este prins intr-o situatie de viata amenintatoare este susceptibil de a dezvolta o reactie de panica. O reactie de panica presupune o respiratie rapida (hiperventilatie), cresterea ritmului cardiac si anxietate intensa. Aceasta se intampla atunci cand sisemul nervos simpatic a fost suprasolicitat iar corpul este scaldat in adrenalina. Activarea SNS pregateste individul pentru reatia de tipul "lupta sau fugi" (fight or flight) astfel incat inima si plamanii lucreaza din greu pentru a oferi sistemului ceea ce are nevoie (mai mult oxigen si glucoza). De asemeni sangele este directionat in muschii implicati in reactia de lupta sau fuga, in defavoarea ariilor care nu sunt de o prima importanta in auto-aparare cum sunt creierul si sistemul digestiv. Din aceasta cauza, momentul in care episodul de panica ia sfarsit, poate aparea reactia de voma.
Terapia cognitiv-comportamentala are un success dovedit in tratamentul tulburarilor de panica. Persoana este asistata sa rupa legatura intre stimulul care declanseaza frica si reactia de panica. Diferite tehnici sunt folosite pentru a combate schemele, de a elibera persoana si de a o ajuta sa ajunga la un nivel normal de functionare.

Fobiile
Atunci cand se confrunta cu o amenintare reala, imediata, fata de siguranta sa, individual dezvolta reactii adaptative de tipul "lupta sau fugi" (si reraoeri de tipul "ingheata"). Acestea sunt rezultatele finale ale prelucrarilor sistemului nervos simpatic (SNS), ce este in faptul sistemul nostru intern ce ne ajuta sa iesim dintr-o situatie periculoasa si sa ramanem in viata. Fobiile apar atunci cand sistemul de avertizare al creierului formeaza conexiuni cu ceea ce se considera obiectiv ca fiind neamenintator (exp: paianjeni, caini etc) sau care prezinta o probabilitate de amenintare extreme de scazuta (transportul in comun, interactiunile sociale, folosirea liftului, mersul la dentist). O excesiva teama de boala poate de asemeni provoca actiunea supralicitata a SNS; declansatorul este unul intern si nu atat de usor de evitat precum obiectele sau situatiile externe. Atacul de panica apare de obicei cand obiectul/situatia amenintatoare apare sau seteaza SNS, cauzand un efect de falsa alrama. Aceasta conxiune intre stimul si reactie este de obicei invatata si poate fi rupta sau cel putin controlata cu success.
Terapia cognitiv-comportamentala si tehnicile programarii neuro-lingvistice au dovedit o rata inalta de success in a ajuta oamenii sa faca fata acestei dificultati si sa previna reaparitia temerilor si fricilor.

Tulburarea obsesiv-compulsiva
Tulburarea obsesiv-compulsiva este in fapt una din tulburarile de anxietate. Este mult mai frecventa decat s-ar putea crede , afectand aproximativ 1 persoana din 50. Aceasta a fost considerata initial netratabila, dar odata cu aparitia abordarilor contemporane de terapie si in special prin intermediul terapiei comportamentale s-a reusit controlul simptomelor.
Combinatia de simptome in cazul acestei tulburari poate fi specifica fiecarei persoane in parte. Obsesiile pot aparea impreuna cu compulsiile sau singular. Obsesiile sunt ganduri intruzive, nedorite, foarte dificil de eliminat. Adesea sunt tematice, cum sunt temerile de a nu gresi, de a fi lovit sau de a contamina pe cineva, de a fi atins ceva contaminat, sau alte ganduri ce fac persoana ingrijorata, tematoare, trista sau anxioasa. Aceste ganduri sunt recunoscute ca fiind nerealiste sau irationale ori chiar bizare. Adesea oamenii descriu aceste simptome ca "placi stricate" datorita caracterului lor repetitiv.
Compulsiile sunt comportamente repetitive, nedorite sau chiar ritualuri, realizate pentru a reduce anxietatea. Ele sunt disruptive pentru fluxul firesc al vietii persoanei si presupun un consum mare de energie. Desi persoana recunoaste de obicei aceste comportamente cum sunt verificarea, spalarea,ca fiind excesive, nu se poate abtine in a nu le realiza. Rezistenta sau eliminarea acestora este foarte dificila. Comportamentele au la baza intentia de a preveni ceva rau ce ar putea surveni (boala, pericol etc), desi ele nu sunt necesare si sunt esentialmente fara sens.
Expresiile tulburararii obsesiv-compulsive apar pe un spectru de la moderat la sever si netratate pot duce la grava afectare a functionarii zilnice. Chiar si formele moderate sunt deranjante si interfera cu starea de bine mentala a persoanei si comfortul acesteia.
Ceea ce multi dintre cei care sufera de tulburarea obsesiv-compulsiva nu stiu este ca aceasta problema poate fi controlata. Cu tratament adecvat, marea majoritate a persoanelor isi pot minimize simptomele si recastiga controlul asupra propriei lor vieti. Terapiile comportamentale s-au deovedit a fi cea mai eficienta forma de psihoterapie in reducerea simptomelor.

Tulburarea de stres post-traumatic
O trauma este impactul resimtit atunci cand o persoana se confrunta cu o situatie extrema de amenintaoare aflata in afara firescului zilnic al experientei umane. Eventimentul poate fi un incident izolat (accident devastator, viol, martor al unei crime etc) sau ca urmare a expunerii prelungite la circumstante de stres puternic (prizonier de razboi, abuz sexual repetat etc). Rezultatul este adesea o impresie puternica si persistenta, in care un manuchi de simptome pot fi prezente: hipervigilenta, reactie de raspuns la stimuli foarte crescuta (de tipul tresarire la stimuli foarte firesti din mediu ca sunetul unei linguri care a cazut), amintiri recurente foarte vii asociate cu evenimentul, suspiciozitate, tulburari de alimentare si de somn, cosmaruri recurente, abuz de substante (medicatie auto-administrata) si tulburari ale afectivitatii (iritabilitate/furie, anxietate, depresie etc). Experienta unora sau a tututor acestor simptome constituie ceea ce se numeste tulburare de stress posttraumatic.

Managementul stresului
In tratamentul dedicat managementului stresului, terapeutul ajuta clientul sa identifice si sa dezvolte cai de a reduce efectul stresorilor si de a face fata stresului intr-o modalitate mai adecvata. Oamenii reactioneaza diferit la aceleasi circumstante dat fiind faptul ca ele percep si interpreteaza diferit situatia data, astfel incat traiesc experiente distincte. In terapia cognitiv-comportamentala, aspectul cognitiv vizeaza constientizarea modului in care o persoana gandeste situatia, care reprezinta de fapt reactia interna, si sa exploreze optiunile oferite de reinterpretarea situatiei intr-un mod distinct. Faptul de a invata sa reactioneze diferit are adesea un impact major asupra starii persoanei. Metodele comportamentale cum sunt respiratia profunda, relaxarea musculara progresiva, meditatia, exercitiile de imagerie, dezvoltarea abilitatilor de rezolvare de probleme si alte activitati terapeutice sunt linia directoare a acestei abordari. Aceste instrumente sunt discutate pe indelete in timpul sesiunilor si ulterior practicate in afara cabinetului, intre sesiuni.

Antrenamentul asertivitatii si comunicarea asertiva
Asertivitatea este o abilitate esentiala a comunicarii adulte. Capacitatea de a alege si de a face afirmatii potrivite si directe sau de a exprima cereri vs forme mai putin dezirabile de comunicare (agresivitate, pasivitate, pasiv-agresiv) sunt invatate si dezvoltate intr-un mod constient si practic. Asertivitatea este tipic considerata ca fiind modalitatea ideala de a te exprima, in ciuda faptul ca multi dintre noi au dificultati in aceasta privinta. In practica interactiunilor asertive putem face vietile noastre mult mai gestionabile si reconfortante atat pentru noi cat si pentru ceilalti.
De ce este asertivitatea atat de dificila pentru multi dintre noi? Intai de toate, aceasta nu este ceva ce se insuseste intr-un mod formal in scoala si adesea alegem modele mai putin dezirabile de a solutiona anumite situatii. Mai mult, combinatia dintre teama si lipsa de experienta are mult de-a face cu inhibarea unei cai mult mai mature si mai adecvate. In terapie, terapeutul poate serrvi ca si coach (antrenor/trainer), ajutand individul sa examineze situatiile particulare in care apar probleme si a gaseasca si sa aplice modalitati mai bune de a raspunde unor astfel de situatii/provocari. Motivele pentru care o persoana intampina dificultati in comunicarea de tip asertiv sunt de asemeni identificate astfel incat blocajele sa poata fi recunoscute si depasite.
Managementul si controlul agresivitatii Furia este o emotie normala si sanatoasa. Cu totii trecem prin astfel de experiente in diferite momente ale vietii. Cu toate acestea, furia este traita subiectiv ca o emotie "rea" si intr-adevar poate fi foarte inconfortabila. Cateodata ne simtim justificati in furia noastra si e posibil ca asa sa si fie. Furia adecvata este fireasca si serveste ca impuls spre actiune. Cu toate acestea ea este nepotrivita atunci cand se depasesc proportiile, se ajunge la extreme si este exploziva sau "iesita de sub control" si poate deveni o problema reala atat pentru persoana in sine cat si petru ceilalti.
Te poti intreba: ce se poate face pentru a avea un mai bun control al emotiilor si comportamentului? Aceasta intrebare este primul pas spre solutionarea problemei. Este posibil sa fi invatat prin observatie modalitati de a te comporta in situatii date. Adesea, raspunsurile dezadaptative din prezent au reprezentat solutii viabile in trecut. Cu toate acestea poate fi foarte tensionant sa intrerupi aceste strategii habituale si acesta este punctul in care terapia iti poate fi de ajutor. Terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a fi de foarte mare ajutor in gestionarea furiei si agresivitatii. Intelegerea modului in care schemele de comportament se dezvolta si gasirea unor solutii alternative de a reactiona sunt aspectele cheie pentru solutionarea acestei probleme.
Stima de sine Stima de sine, increderea in sine, imaginea de sine…acesta este trio-ul ce are probabil cel mai mare impact asupra starii de bine a persoanei si a capacitatii acesteia de a se bucura de viata. De aceea stima de sine scazuta se afla adesea in miezul unei mari varietai de probleme psihologice. Stima de sine scazuta este prezenta in depresie, anxietate (in special anxietate sociala), tulburarile de alimentare, dependente, probleme de relationare, dificultati in comunicare si multe altele.
Cand ceea ce cred alte persoane despre tine este considerat a fi mai important decat propria parere, atunci se poate spune ca stima de sine este in fapt localizata in afara prorpiului tau corp. De aceea stima de sine depinde in mare masura de viziunile celorlalti, ceea ce o face sa fie instabila, si facand din persoana un individ foarte sensibil la opinia publica. (fie ca aceasta este reala sau imaginara). Rezultatul acestui fapt sunt reactiile emotionale negative si suferinta. In cele din urma, aceste judecati percepute, fie ele reale sau imaginare, devin parte constituenta a imaginii de sine, solidificand un handicap al stimei de sine. Identificarea acestui handicap si lucrul pentru a reconstrui imaginea sau a o vindeca este obiectivul central al terapiei cognitiv-comportamentale. In terapie, individul invata sa-si redobandeasca puterea pe care a pus-o in mainile celorlalti si sa fie detinatorul propriei sale stime de sine.
Pierderea in greutate, managementul greutatii si obezitatea Obezitatea pare pe zi ce trece sa capete proportii aproape epidemice. In timp ce numarul dietelor a crescut si industria dedicata pierderii in greutate a explodat, in ultimii 20 de ani problema cresterii in greutate s-a accentuat in contextul in care regimul alimentar nu isi mai atinge scopul vizat de a te mentine la o greutate sanatoasa.
In cazul acesta ce este de facut? Primul lucru care trebuie constientizat este ca factorul cauzator nu este mancarea. Problema nu consta in ce si cat mananci. A face schimbari in acest domeniu este necesar dar nu suficient. Cu alte cuvinte, a manca alimente sanatoase in cantitati potrivite este important, dar alte schimbari majore trebuie sa se intample pentru a asigura un management de success al greutatii.
Mai mult decat ceea ce mananca, o persoana trebuie sa urmareasca si unde mananaca, cand anume si de ce. Daca alimentarea nu se naste ca raspuns la senzatia de foame atunci probabil ca exista un alt motiv pentru acest comportament. Acesta este centrul problemei si atata timp cat individul evita aspectul motivator, comportamentul persista. Este un lucru dificil de confruntat…daca acesta ar fi fost un lucru usor atunci consecintele supraalimentarii ar fi fost suficiente pentru schimbarea comportamentului. Vestea buna este ca schimbari majore si de lunga durata pot fi facute si vizeaza in special modul in care gandesti, ceea ce simti despre tine, ceea ce simti despre viata si calitatea relatiilor pe care le ai. Daca te lupti cu cresterea in greutate si ai obosit sa tot tii diete, terapia te poate ajuta sa identifici ce anume te opreste sa iti atingi scopul. Lucrul pe un plan clar in paralel cu sustinerea, ghidajul, intelegerea si constientizarea sunt cheia.
Tulburari de alimentare: anorexia, bulimia si alimentarea compulsiva Alimentarea este un aspect necesar si natural in vietile noastre. Ne hranim trupul cu alimente si acest fapt este menit sa ne aduca placere. Asociem de asemeni mancatul cu o mare varietate de ocazii speciale, in care mancarea este in general atractia principala. Cum se face in acest caz ca tot ea este sursa atator angoase si conflicte? A avea o tulburare de alimentare este ca si cum ai fi prins intr-un conflict cu propriul tau corp. Conflictul se deruleaza atat intern (pe plan emotional) cat si extern (pe plan fizic). Cele mai comune forme sunt anorexia, bulimia si alimentarea compulsiva. Acestea se pot prezenta sub diferite grupari de simptome si unele persoane au o combinatie a mai multor manifestari.
Cum se dezvolta o tulburare de comportament alimentar si de ce? Acestea sunt intrebarile centrale. In cazul multor celor care se confrunta cu o astfel de problema, stima de sine scazuta este factorul cheie. Undeva pe traseul experientelor persoanei, stima de sine a fost in mod inextricabil legata de greutatea corporala. "Succesul" in controlul greutatii este mai degraba perceput ca masura a valorii personale. Pe de alta parte "esecul" are ca rezultat auto-incriminarea si sentimentele de vina ori rusine. Din pacate, societatea noastra intareste astfel de atitudini si accentueaza tendintele deja existente. Pentru cei cu comportament alimentar compulsiv, macarea este adesea o cale de evitare a confruntarii cu sine atunci cand exista trairi emotionale negative. De asemeni este folosita in momentele de singuratate sau plictiseala. Unii oameni pot afla despre ei ca aleg inconstient supraponderalitatea ca o cale de a-i tine e ceilalti la distanta. Cei care se infometeaza adesea incearca sa atinga o imagine ideala despre sine care este de cele mai multe ori distorsionata.
Abuzul de substante si droguri, tratamentul dependentei Principalul obstacol in lupta impotriva dependentei este negarea. Exista cinci pasi in demersul recuperarii si primul din ele este senzatia vaga ca ceva ar putea sa nu mearga tocmai bine. Urmatorul pas este constientizarea sau definirea problemei. In acest moment focalizarea se afla pe luare unei decizii: a continua sa faci ceea ce faceai si pana cum ( asumandu-ti consecintele) sau gasirea unei cai de a te opri. Cei care vad ca beneficiile adictiei sunt mult sub cele ale consecintelor ajung in pasul trei, care este faza de luare a deciziei. Aceste decizii sunt legate de schimbarea stilului de viata si implica toate nivelele: mental, emotional, fizic, social si chiar spiritual. Schimbarea modului in care o persoana gandeste, simte si se comporta nu este o sarcina usoara. Terapia cognitiv-comportamentala poate fi de mare ajutor in "curatarea" mediului intern si extern. Atunci cand realizezi schimbarile necesare te aflii in pasul a patrulea, care este faza actiunii. Mentinerea acestor schimbari si a noului stil de viata este pasul cinci, numit de asemeni si recuperare.
Tulburarile de personalitate Tulburarile de personalitate sunt probleme pervazive de gandire, simtire, si comportament ce fac dificila pentru un individ intampinarea provocarilor vietii si obtinerea satisfactiei dintr-o gama larga de situatii zilnice. Dificultatile de judecata si luare de decizie, impulsivitatea, ca si credintele rigid intiparite si aparate interfereaza cu capacitatea sa de invatare si integrare ce ar permite unei persoane sa-si imbunatateasca mecanismele de aparare si sa dezvolte un comportament mult mai potrivit pentru fiecare circumstanta si relatie interpersonala.
Distorsiunile in perceptie sau interpretare au la baza credinte dezadaptative si sunt adanc inradacinate avand tendinta de a se afla in afara constiintei persoanei. La un moment dat in viata persoanei, de obicei in copilaria timpurie, anumite perceptii si interpretari precum si mecanisme de aparare au fost adaptative, fiind cea mai buna strategie pe care individul o avea intr-un context dat si functie de stadiul sau de dezvoltare. Aceste credinte, emotii si comportamente, perpetuate apoi, s-au dezoltat devenind din ce in ce mai elaborate si au continuat sa persiste chiar si atunci cand, desi circumstantele erau altele, acestea devenisera dezadaptative. Fara constientizarea lor, nu poate exista nici o provocare pentru aceste credinte si astfel ele continua sa fie intarite de experientele filtrate prin lentilele distorsionate ale perceptiei.

Suicidul, gandurile si ideatia suicidara
Suicidul este un comportament foarte complex. Anumiti factoir de risc variaza cu varsta, genul si grupul etnic si multe se schimba de-a lungul timpului. Factorii de risc adesea apar in combinatie. Cercetarile au aratat ca mai mult de 90% din cei care se sinucid sufera de depresie sau de o alta tulburare mentala diagnosticabila sau de abuz de substante, adesea in combinatie cu alte probleme psihice. De asemeni este mentionat ca alterarea neurotransmitatorilor precum serotonina este asociata cu un risc crescut pentru suicid. Nivele scazute ale acestor substante in creier au fost gasite la pacienti cu depresie, istoric cu tentative violente de suicid si de asemeni postmortem in creierul victimelor actului suicidar.

vineri, 15 octombrie 2010

Reactiile acute de stres si stres post-traumatic


La orice adult o trauma severa, un soc sau un accident poate produce simptomele caracteristice stresului acut si apoi ale celui de stres post-traumatic. Odata cu acestea pot aparea acuze din spectrul depresiv sau anxios, toxicofilie, simptome conversive (tulburari de coordonare, tulburari de echilibru, paralizie, slabiciune musculara, dificultati de deglutitie, „nod în gat”, afonie, retentie urinara, halucinatii, pierderi senzoriale tactile etc.) sau psihotice (halucinatii, idei delirante), fenomene regresive sau tulburari de comportament.
Situatia psihotraumatizanta poate presupune o amenintare personala de moarte, ranire grava sau asistarea la ranirea sau amenintarea cu moartea a altcuiva. Uneori simptomele SPT (stresului post-traumatic) apar la persoanele care nu au fost expuse direct si nu au asistat fizic la o situatie periculoasa, dupa aflarea vestii ca cineva apropiat a fost ranit, a murit pe neasteptate sau este in pericol de moarte. Impactul emotional este intens si este insotit de un sentiment coplesitor de neajutorare si lipsa de control asupra contextului in care se produce trauma.
Intervalul de timp scurs de la trauma sau psihotrauma in care se instaleaza simptomele este variabil. Impactul functional, intensitatea si durata acestor simptome difera de la individ la individ. Din acest motiv o interventie psihologica, de suport si consiliere, cu cat mai apropiata evenimentului este cu atat mai oportuna. In unele cazuri apare reactia acuta de stres, precoce, limitata la prima luna, iar in altele, tulburarea SPT acuta, cu simptome prezente mai mult de o luna sau cronica, peste trei luni.
Interventia se face persoanei aflata in suferinta, dar se acorda suport in acelasi timp si familiei acestuia pentru a facilita intreg procesul terapeutic. Simptomatologia care se inregistreza in majoritatea situatiilor presupune evidentierea simultana a urmatoarelor aspecte:
- stari de re-experimentare a traumei – rememorari intruzive ale traumei, cosmaruri recurente, flashback-uri;
- simptome de evitare a unor persoane, a locurilor, gandurilor asociate traumei si restrangerea progresiva a activitatilor;
- hipervigilenta, iritabilitate, tulburari de concentrare, insomnie, tresariri.
Starile disociative de amorteala, derealizare, depersonalizare sunt insotite de retrairea persistenta a traumei, flashback-uri cu simtome fizice si psihologice, cu cosmaruri care par reale. Comportamentul evitant de relatie si social modifica comportamentul rutinier al persoanei, determinand tocire afectiva sau dimpotriva, sentimente intense de vinovatie, disperare, furie sau teama. Tot aici putem intalni ca prezente stari de irascibilitate si de tensiune interna, cu tresariri la stimulii exteriori, frecventa cardiaca si ratele respiratorii mai ridicate decat in mod normal, tulburari de apetit si deteriorarea duratei si calitatii somnului, cu cosmaruri si somn agitat, perturbari in activitatea mnezica, de tipul: segmentarea reamintirilor, dificultati in reamintiri pe spectrul temporal, aglomerari sau confuzii de evenimente sau succesiuni nereale, elemente interpretative, de culpabilizare nerealista etc..
In incercarea disperata de a elimina aceste simptome, ulterior pot apare diferite forme de toxicofilie, automedicatie, episoade de agresivitate sau violenta, distantare emotionala si fenomene disociative, idei si tentative de suicid, probleme in relationarea cu ceilalti, cu membrii familiei, cu colegii, la locul de munca, chiar deteriorarea statusului social.
Managementul interventiei in situatii de psihotraume sau traume are componente specifice pentru raspunsurile initiale (din prima saptamana de la eveniment), pentru raspunsurile timpurii (din prima luna), pentru cele din perioada de la o luna la trei luni si pentru cele de mai tarziu (dupa trei luni)
Alte fenomene pot face parte din componente specifice ale raspunsurilor in decursul primei luni, cand se impun tratamente prin terapii cognitive behavioriste centrate pe trauma, vizand tulburarile acute de stres sau tulburarile acute severe bazate pe evidente pentru persoane care dezvolta dificultati ce tin de sanatatea mentala ( nivel ridicat de suparare sau tristete, apatie sau izolare sociala).
Pentru raspunsul specific in perioada dintre o luna si trei luni dupa eveniment, componentele terapeutice pot fi: de acceptare a unot terapii sau interventii psihologice de suport ca tratament la alegere, dar si de refuz sau intoleranta a unor programe sau terapii centrate pe trauma, fie datorate abordarii psihoterapeutice, fie relatiei stabilite cu persoana terapeutului, fie datorate unor elemente de cultura sau civilizatie restrictionara. In aceasta perioada este capital stabilirea unui contact cu cei afectati, dar si cu familiile lor.
Dupa trei luni de la evenimentul traumatic, componentele specifice ale abordarii continue includ ca obiectiv reabilitarea si asigurarea capacitatilor, aptitudinilor si posibilitatilor de lucru, pentru rutinele de zi cu zi, pentru recastigarea cat mai deplina a autonomiei persoanei, profesionale, familiale, sociale, relationale etc. La acest capitol, se poate obtine colaborarea cu serviciile existente din institutia in care persoana activeaza, cu alte servicii suplimentare specializate, care pot fi asigurate pentru sprijinirea individului care solicita/necesita acest lucru. Astfel de exemple se pot incadra in servicii de genul: asistenta si interventie psihologica in grup/echipa de munca, asistenta financiara, consiliere juridica etc. Deasemenea, in aceasta perioada se descopera eventualele sechele psihopatologice care prezinta rezistenta sau care se remit cu dificultate, elemente secundare care se pot incadra in tulburari ale sanatatii mentale cu caracter pasager sau persistent. Se poate stabili o abordare si colaborarea in echipa de specialisti, psihologi si medici de diferite specialialitati care sa vizeze deopotriva normalizarea reactiilor psihologice si integrarea cat mai fireasca in cotidian a persoanei afectate.
In conditii total deosebite, se poate intampla sa se constientizeze nevoia unui sprijin continuu pe termen mediu si lung, de ingrijiri sau suport psihologic si social. Pentru majoritatea persoanelor implicate in evenimente psihotraumatice sau catastrofale, ajutorul e necesar doar in faza de salvare si imediat dupa. Asa cum am mentionat mai sus. Cu toate acestea, exista situatii de referinta in literatura de specialitate, in care se mentioneaza nevoia unui grup de sprijin devotat sau acordarea de servicii de referinta dupa accident sau incident care sa actioneze pe o durata de pana la trei ani, sau chiar mai mult, dupa eveniment.
In aceasta maniera se poate asigura managementul si ingrijirirea pe mai multe faze ale persoanelor care au suferit traume sau incidente majore, care au avut ca urmare afectarea echilibrului psihologic al persoanei, sau care necesita ingrijiri somatice, psihosomatice, psihosociale sau mixte.

Factorii de risc ce vor fi analizati in evaluarea situatiei de SPT sunt urmatorii:
- Istoricul anterior de expunere la o trauma si severitatea traumei;
- Trairea directa a traumei sau a unui eveniment periculos, ranirea sau asistarea la ranirea grava sau moartea cuiva;
- Sentimente de oroare, groaza, neajutorare;
- Antecedente de boala psihica;
- Retea de suport slaba sau inexistenta dupa evenimentul traumatic;
- Adaugarea unui stres suplimentar dupa psihotrauma, ex.: pierderea cuiva drag, imbolnavire, pierderea locului de munca sau a locuintei, nasterea unui copil, un castig material neasteptat sau neprevazut etc.

Factorii de rezilienta (factori de protectie de ordin psihologic sau social) sunt reprezentati de suportul celor din jur, familie, prieteni, colegi, strategii de coping pentru depasirea momentului traumatic, sentimente de impacare si acord cu sine in privinta actiunilor si modului de reactie in desfasurarea evenimentului psihotraumatic si in perioada urmatoare, gasirea unui grup de suport sau intrarea intr-un program care sa ofere suport si consiliere psihologica persoanei si familiei sale.

Abordarile si interventia vor fi diferentiate in functie de momentul/stadiul in care este solicitata aceasta (interventia):
1) interventiile suportive - o evaluare atenta, clara cu identificare exacta a balantei intre factorii de risc si cei de rezilienta premergatori, concomitenti si ulteriori evenimentului psihotraumatic; acordarea primului ajutor psihologic, descoperirea resurselor adaptative si evitarea escaladarii tulburarii sau simptomatologiei de SPT;
2) interventiile legate direct de trauma la persoanele cu stres acut, in asociere cu o medicatie de urgenta adaptata versiunii persoanei respective si acordarea primului ajutor psihologic (daca e nevoie chiar izolarea temporara a persoanei); membrii familiei, colegii si prietenii vor fi invatati cum sa ofere propriul suport, sa dovedeasca intelegere si rabdare, sa asculte si sa incurajeze persoana pe parcursul procesului de vindecare, sa o sustina si sa o atraga in activitati fizice si recreative, sa colaboreze pentru a-i distrage atentia de la suferinta avuta. Daca se impune, se va obtine colaborarea unui specialist pentru un tratament adecvat, in special daca apar semne de automutilare sau risc suicidar;
3) daca simptomele sau tulburarile de SPT cu deteriorare functionala persista mai mult de o luna, se va recomanda extinderea terapiei uzuale peste 6-12 saptamani, suplimentandu-se cu centrarea pe expunerea prin imagerie dirijata sau alte forme de exprimare a traumei, pentru recapatarea autocontrolului asupra emotiilor si sentimentelor proprii.
Restructurarea cognitiva sustine pacientul in incercarea abordarii propriei traume in mod realist si integrarii acesteia in experianta sa de viata. Activitatile fizice si de relationare in care se implica treptat si gradual, il ajuta sa-si redobandeasca potentialul energetic si functional integral.

Modalitatile de interventie in stresul acut sau SPT:
1. se procedeaza la o sedinta de evaluare in care se stabileste contactul terapeutic si se identifica strategia, obiectivele si se estimeaza durata interventiei in mod individual pentru fiecare persoana in parte.
2. posibil ca intalnirile sa se desfasoare la un interval de 2-3 zile pentru inceput, iar apoi sa se reduca la o intalnire pe saptamana;
3. in medie, se estimeaza o durata de 6-12 saptamani, dupa care se reevaluaza si se stabileste continuarea sau intreruperea procesului;
4. o sedinta dureaza in medie 40-50 minute, dar se poate ajunge spre 60 minute in situatia de stabilizare a persoanei si in functie de disponibilitatea sa, de modalitatile de abordare si implicare in procesul terapeutic;
5. pentru situatia in care persoana nu este deplasabila, interventia sau asistenta psihologica se face la patul din sectia unde este internat, sau la domiciliu, iar acolo unde se preteaza, la persoanele apartinatoare sau refacute, cu familia, asistenta se face in cabinet;
6. daca in cadrul sedintelor se discuta si evenimentul traumatic, sedintele pot fi mai lungi, de pana la 120-150 de minute.
Dr. Corina Mihaela Zaharia, Psiholog principal http://www.zaharia-asociatii.ro

joi, 14 octombrie 2010

Alz 07

Matei mă privi să vadă dacă vorbesc serios, eu deja dusesem berea la gură, aşa că el continuă.
- Deci să revin: atunci în seara în care ai plecat cu maşina cu fata vecinului ...
- Era băiat. De fapt mai este. E student la noi la facultate.
- Nu asta are importanţă. Deci în seara în care ai lăsat-o în casă pe Adriana, şi ai plecat cu fata, pardon băiatul vecinului la spital, ea şi-a dat seama că nu va putea să rămână cu tine, pentru că mereu va trebui să te împartă cu alţii, că mereu vei ajuta pe cei care îţi vor cere.
- Păi în vis mă certasem cu Adriana.
- Ar fi fost mai bine aşa. Pentru că s-ar fi declanşat o criză, în urma căreia poate aţi fi avut o discuţie în care ai fi putut s-o faci pe Adriana să te înţeleagă şi să te accepte aşa cum eşti. Numai că acea criză nu s-a produs, conflictul nu a apărut şi încet-încet a apărut o barieră de comunicare între voi.
Mă uitam la el şi nu spuneam nimic, deşi îmi dădeam seama că terminase. Poate pentru că avea dreptate şi acea dreptate nu-mi plăcea şi vroiam să mă răzbun pe el. Îl simţeam cum devine nesigur, mă priveşte întrebător. Acesta e momentul pe care-l aşteptam:
- Vezi de aia îmi place să vorbesc cu psihologii: te ajută să vezi altfel lumea.
Se încruntă, dar nu va spune nimic. Nu i-a plăcut ce i-am spus.
- Puteam să jur că sunteţi aici, zise Adriana aşezîndu-se.
Venirea ei îl va face pe Matei să se simtă şi mai penibil. Cum te poţi simţi atunci când soţia se întîlneşte cu fostul şi simţi cum ea se uită la struguri. Dar eu, ca strugure, nu-mi place să fiu gustat, a fost o vreme în care eram desert pe masa ei, dar asta a fost demult. Matei se uită când la mine, când la ea. Matei o iubeşte mult. Foarte mult. A dorit-o atât de mult şi acum că e soţia. Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se îndeplinească. Eu nu am dorit-o pe Adriana. Cum ar fi fost să fie soţia mea? Acum îmi dau seama, că femeia aceea din vis, „Ce ai cu mine? Chiar nu mă mai iubeşti?” era Adriana. Nu îi stă bine bătrână.

miercuri, 13 octombrie 2010

Alz 06

A doua zi discutam cu Matei despre visul cu bătrânul:
– L-ai mai visat pe bătrânul acela? mă întrebă el.
- Deja mi s-ar părea anormal să nu-l visez. Deja i se întămplă lucruri ciudate...
- Sunt interesante visele astea ale tale. Te-ai gândit de unde vin?
- Ştii, sună foarte poetic ceea ce spui: visele stau undeva în timpul zilei şi de acolo vin seara la noi să le visăm… Nu ştiu de unde vin visele astea şi nici nu cred că are vreun sens să fac supoziţii.
- Când un lucru se repetă, atunci desigur ar trebui să te întrebi de ce se repetă.
- Ştii, sunt o groază de lucruri care se repetă şi nu mă întreb de ce: de exemplu în fiecare lună iau salariul şi nu mă întreb de ce. Întrebările apar când nu vine salariul la timp.
- Ştii bine ce vreau să spun. Poate sufletul tău are nevoie de ceva şi încearcă să-ţi spună asta în fiecare vis.
- Ar trebui să-mi explice mai clar pentru că nu prea înţeleg. Dar, desigur, tu deja ai o teorie pe care vrei să mi-o spui… Nu fă mutra asta. Ne cunoaştem de prea mult timp ca să nu ştiu unde vrei să ajungi când începi să-mi spui ceva.
- Bine. Uite, tu ai rupt logodna cu Adriana dintr-o prostie, dintr-un accident. Şi ai ajuns să trăieşti aşa ca acum. Poate dacă erai căsătorit ai fi trăit altfel.
- Asta e sigur: în nici un caz nu aş fi stat cu tine la o bere după 6 ore de seminar.
- Dacă nu vrei să-ţi spun…
- Bine, bine, nu te supăra. Spune mai departe şi eu am să beau berea cuminte.
Matei se uită la mine să vadă dacă vorbesc serios, eu deja dusesem berea la gură, aşa că el continuă.

marți, 12 octombrie 2010

Adunare Generala a Asociatilor

Dragi colege si colegi,
Va reamintesc ca pe data de 16 oct. 2010, ora 10 va avea loc Adunarea Generala Extraordinara a Asociatilor APASC, in Bucuresti, Bdul Libertatii nr.12, bloc 113, scara C, ap.67, interfon 067, sector 4, zona Palatului Parlamentului (Casa Poporului), mijloace de acces: metroul pana la statiile Izvor sau Piata Unirii, autobuzul 136 sa.

Ordinea de zi cuprinde urmatoarele puncte:
- raport de activitate de la ultima AGA pana in prezent;
- raport privind bilantul contabil de la infiintare pana in prezent;
- validarea ROI si ROF;
- calendar 2011;
- alegeri in vederea completarii numarului statutar de membri ai Comitetului Director;
- discutii, propuneri etc.
Cu alte informatii legate de aceasta activitate va stau la dispozitie la tel 0747134398, 0213175714 (care este si fax).
Pentru colegii care nu pot participa, rugam INSISTENT sa ne faca cunoscut acest lucru. De asemenea, pentru cei aflati in aceasta situatie, rugam sa delege, prin email sau fax, pe unul dintre membri APASC (fondator sau asociat) pentru reprezentare, implicit pentru a vota.

Cu respect, va saluta

Adrian Zaharia - manager