marți, 5 octombrie 2010

Alz 04

The image “http://img.webmd.com/dtmcms/live/webmd/consumer_assets/site_images/articles/health_tools/shingles_slideshow/getty_rr_photo_of_older_man_with_headache.jpg.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Din nou în pat. Cum am ajuns aici? Trebuie să-mi amintesc. Trebuie să gândesc cât mai mult, să exersez memoria până drogurile lor nu o să mă facă legumă cu totul. Pe cine ştiu? Eram respectat. Şi apoi. Să zicem boala. Coma. Aveam un apartament, un cont în bancă. Dobânda probabil că a făcut să ajungă o sumă frumuşică acolo. Oi fi avut un accident? Dar dacă banca a dat faliment? În 20 de ani se pot întâmpla multe. Trebuie să mă gândesc. Totuşi nu cred. Dacă ar fi dat faliment şi dacă nu aş mai avea bani, aceşti oameni nu s-ar chinui cu acest scenariu. Nu voi mai face nici un pas, până nu voi descoperi ce vor de la mine, până nu-mi voi pune în ordine gândurile. Voi sta aici în pat şi atunci ei vor trebui să acţioneze într-un fel. Atunci voi şti. Voi şti ce vor ei.
Revin. Închid ochii şi încerc să-mi amintesc. Sau poate nu ar trebui să mă mai gândesc. Acele gânduri mă fac să fiu slab. Deschid ochii. Ştiu – speranţa că poate voi vedea ceva cunoscut. Camera a rămas la fel. Barem de ar fi patul la fereastră. Trebuie să fiu atent să văd ce-mi dau să manânc, să beau. Să nu semnez nimic. Dacă vor obţine semnătura mea vor încerca să scape de mine.
- Bună dimineaţa, îmi spune „nepoata”
- Bună dimineaţa, îi răspund şi o văd zâmbind din nou.
- Ce-ai avut ieri ? – Nu ai vrut să vorbeşti de loc cu noi.
- Nu ştiam cine sunteţi.
- Acum ştii?
- Tu eşti nepoata mea
Am să joc jocul ăsta a lor, până îmi voi da seama ce vor de la mine.
- Dar cum mă cheamă pe mine?
Şi mi-a zis. De ce oare nu-mi amintesc? Sau poate vor să vadă cât de repede îşi fac efectul drogurile? Trebuie să spun numele şi asta cât mai repede ca să nu-şi dea seama. Era ceva cu M.
- Mihaela, spun repede
- Nu Mihaela, bunicule. Mariana.
E clar încearcă să mă zăpăcească. Schimbă numele în fiecare zi, că să îmi creeze impresia că nu mai ştiu de mine. Probabil că atunci când vor fi siguri de asta o să aducă un doctor să mă examineze, să spună că nu sunt respirabil. Nu. Res, ceva cu res. Responsabil. Că nu mă pot controla. Să nu-i contrazic.
- Da, ai dreptate. Mă gândeam la altceva. Ştiam: te cheamă Mariana.
- Nu-i nimic bunicule, îmi zice ea şi mă mângâie cu degetele pe obraz aşa cum făcea Adriana.
Sau Maria? Dar oare au existat? Sau sunt doar din acel vis al meu? Încerc să-mi amintesc, dar amintirea nu vine. Ceea ce mă sperie nu e doar faptul că nu-mi amintesc, ci faptul că nici măcar nu mai ştiu dacă am ştiut vreodată. Ca şi cum nu ar fi fost.
- Bunicule, nu trebuie să fii supărat ... Trebuie să iei medicamentul.
Devin mai atent. Ce medicament? De unde l-a scos? Bineînţeles că a adus doar pastila, ca să nu văd numele lui. E o pastilă mică, albă. Ştiu că atunci când eram cu Maria, mi-a fost rău la stomac şi am luat nişte pastile roşii. Numele medicamentului începea cu t.
- Ce-i asta? întreb şi-mi dau seama că nu trebuia să mă dau de gol.
Puteam să iau pastila, s-o ţin sub limbă, şi s-o scuip mai târziu. Acum o să devină bănuitoare şi o să trebuiască s-o înghit. Iau pastila mă uit la ea cu neîncredere. Deci discul ăsta mic alb mă face să uit. Aici în pastila asta cât un sfert din unghia mea se află omuleţii care vin în mintea mea să facă curat. Scap pastila pe jos şi calc ca din greşeală pe ea.
- Scuză-mă, spun cu o voce poate prea plângăcioasă.
- Nu-i nimic bunicule, zice nepoata (iar nu mai stiu numele), mai am.
Normal că e pregătită. Se aştepta să încerc asta. Scoate cutiuţa, dar nu apuc să văd pe ea decât litera a. Aspirina era mai mare, ia pastila, o pune într-o linguriţă. Are şi un pahar în mână. N-am să deschid gura. Nu voi accepta pastila aceea, orice ar fi.
- Hai bunicule, nu te încăpăţâna.
Se uită rugător la mine şi nu aş vrea s-o supăr. Mă mângâie pe frunte aşa cum făcea ea, oricine ar fi fost, Maria sau Adriana, şi nu ştiu cum simt pastila în gură. Nu pot scuipa pastila, când fata asta mă mângâie ca. Înghit fără să vreau. Nepoata îmi dă să beau şi apă şi eu beau resemnat. Cred că sunt pierdut. Cum se numea pastila? Cum se numea fata?
- Hai acum să te scoli din pat.
Unde vrea să mă ducă? Am luat pastila, dar cine ştie unde vor să mă ducă atunci când îşi va face efectul pastila. Poate la un doctor, să-i arate că nu mă pot controla, că nu sunt stăpân pe mine. Trebuie să rămân în pat. Patul acesta, deşi nu e la fereastră, e totuşi un loc sigur. Un om rămas în pat are mai multe şanse să se poarte ciudat, decât dacă aş fi pe drum şi aş cădea. Aşa în pat. A cădea la pat.
- Ce s-a întâmplat Mariana?
Au venit ajutoare. „Tatăl” sau poate ar trebui să-i spun „fiule”. Cu cine am făcut copilul ăsta?
- Bunicul nu vrea să se scoale din pat, spune „nepoata”.
- Lasă-l pace. O să i se facă foame şi o să vină el la masă.
- Nu mi-e foame, nu mă scol din pat, spun pentru că simt nevoia ca lucrurile să fie puse la punct.
- De ce?
La întrebarea asta nu m-am aşteptat. E ca o invitaţie la dialog. Poate pastila pe care mi-au dat-o mă face să vorbesc. Mai bine tac
- Ce s-a întîmplat tată?
Nu voi mai vorbi cu ei. Am să tac şi am să stau aici în pat. Vor fi nevoiţi să cheme un doctor şi atunci am să-i spun tot ce păţesc.
- Lasă-l Mihaela, a zis deodată „fiul”.
Renunţă? Nu cred. E o altă stratagemă de a lor. Au ieşit pe uşă, dar desigur mă vor aştepta dincolo de uşă şi apoi vor închide uşa în urma mea. Voi rămâne în pat. Cred ei că mă pot domina. Nu mai sunt ca pe vremuri, dar încă mai am energie, încă pot să-i mai domin. .... Maria. Uşa întredeschisă şi aud ce vorbesc.
- Ar trebui să-l luăm cu forţa, spune nepoata. Trebuie să mănânce (or fi pus ceva şi în mâncare de tot insistă să mănânc?)
- Nu trebuie forţat ( „fiul” mă ştie mai bine ). Lasă-l. Când o să vrea, o să se scoale din pat.
- Dar de ieri, cînd am vorbit ultima oară cu el, e acolo în pat
Cum adică de ieri? Azi a vorbit cu mine! De ce-l minte pe „fiul”? Poate că el are un suflet mai bun şi ar vrea să mă îngrijească şi ea e mai grăbită să-mi ia banii. Îl minte pentru a-l pune să mă forţeze. Poate ea a adus pe cineva să mă bată. Sau dacă nu a făcut-o, o va face. N-am să mă scol din pat.
- Ce s-a întâmplat?
Vocea asta e cunoscută. E ceva cunoscut în această voce.
- De ce îi chinui pe copiii ăştia? Stai de două zile în pat şi nu vrei să te mişti
Chiar e culmea. Dacă aş fi avut un ceas, aş fi putut să spun clar cât timp a trecut. Nici măcar o oră. Soarele e tot acolo pe fereastră. Cum două zile? Dar de unde o cunosc?
- De ce nu vrei să te scoli? Scoală-te! ... Nu mai suport, spune şi iese din cameră.
O aud cum plânge pe hol. Vine înapoi, ochii ei plânşi, nu ar trebui să plângă, seamană cu. Cu cine?
- Ce ai cu mine? Chiar nu mă mai iubeşti?
Mă uit mirat la ea. E bătrînă, nu arată aşa de bine ca Mihaela-Mariana. Dacă ar fi să iubesc pe cineva aş iubi-o pe fata aceea. Ea arată mai bine. Bătrâna asta zbârcită e culmea cu dorinţele ei. Cum să iubesc aşa ceva? Dar de unde o ştiu? Mă priveşte din dreptul uşii fără să spună ceva. O privesc ştiind că o cunosc. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)

vineri, 1 octombrie 2010

Alz 03

The image “https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjqU_CwhmYHzd7Fgr1PBTITFXGAvvEJ9S_t5EoeLhntZg_jK1Fs_tp6oAj3f9yIlT6sKEAVSLxfDavhe27b51NvC9E2F0hzcUj_4jZQpr7dBDHysm5ODTj-KLVjGte-hHAa-OrgZuEkr-U/s1600/old+man.jpg” cannot be displayed, because it contains errors.

Eram pe fotoliu. Lângă mine masa, pe masă o farfurie şi în farfurie o portocală. În faţa mea în..., nişte cărţi. Locul unde se pun cărţi. Vitrină cu cărţi. Asta avea bunicu’ în casa lui, în camera lui de la etaj unde ajungeai urcând pe scări. Era o uşă cu vitrină (sau se spune altfel?) intram şi acolo – vitrina cu cărţi. Locul unde ţii cărţi. Librărie. Asta e în engleză. Deci în faţa mea erau cărţile. Le-am citit eu? Le-am scris eu?
- Te-ai trezit bunicule? Cum te mai simţi?
Fată tânără venind spre mine. Mâna mea în mâna ei. Mâna ei tânără şi mâna mea zbârcită. E mâna mea?
- Cum te mai simţi?
Vreau să spun ceva, dar cuvintele nu ies. Mă simt obosit şi aş vrea să-i spun asta fetei frumoase. Şi aş vrea s-o întreb cine este. Şi e drăguţă cu mine.
- Bunicule nu mă recunoşti? Sunt Mihaela. Mihaela, nepoata ta … Vrei o carte din bibliotecă?
Bibliotecă. Ăsta era cuvântul. Mă simt atât de fericit că. Bunicul avea o bibliotecă cu vitrină să nu se pună praful pe cărţi. Fata mă vede fericit şi crede că vreau o carte.
- Asta o vrei bunicule? zice ea luând o carte din bibliotecă.
Bibliotecă.
- Sau vrei asta? zice fata luând altă carte.
E drăguţă şi nu vreau s-o supăr. Ar putea să plece şi eu să rămân fără nimeni. Fără nimeni. Cum se spune? Fără nimeni. Am să-i zâmbesc să nu se supere.
Fata e fericită şi-mi zâmbeşte şi ea, când îmi aduce cartea.
- Uite bunicule, are poze. Uite, aici e muntele. Mai ştii când am fost la munte?
Fata e aşa frumoasă. E bună că stă cu mine. Puţini oameni au fost atât de buni şi răbdători cu mine. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)

joi, 30 septembrie 2010

„EVALUAREA  PSIHOLOGICA  A  PERSONALULUI”
CONSTANŢA, 22 - 24 octombrie
 
CURSUL ESTE RECUNOSCUT DE COLEGIUL PSIHOLOGILOR 
10 CREDITE,  (20 de ore)
 
Alaturi de analiza si proiectarea posturilor, evaluarea psihologica individuala este una dintre procedurile care trebuie cunoscuta, aprofundata si aplicata cu profesionalism de psihologii care activeaza in domeniul psihologiei muncii si industrial-organizationala si in domenii conexe (psihologia transporturilor, psihologia apararii, ordinii publice si sigurantei nationale etc.).
Multi psihologi practicieni simt nevoia sa obtina informatii suplimentare, sa verifice sau sa clarifice aspecte esentiale legate de: a) cadrul legal de realizare a activitatilor de evaluare psihologica; b) cadrul conceptual si metodologic al evaluarii psihologice; c) modul corect de identificare, cuantificare si evaluare a criteriilor psihologice folosite in evaluare; d) modul de analiza, redactare si prezentare a profilurilor de personalitate si de formulare a avizelor psihologice; e) criteriile necesare de validare a probelor psihologice si a rezultatelor evaluarii psihologice; f) modul de redactarea a esantionului reprezentativ pentru populatia pentru care facem evaluarea ….
Cursul „EVALUAREA  PSIHOLOGICA  A  PERSONALULUI” ofera oportunitatea clarificarii acestor aspecte.
 
ADRESABILITATE
Cursul se adreseaza psihologilor care doresc sa activeze sau activeaza in domeniul psihologiei muncii si organizationale. Fiind un curs de  initiere in evaluarea psihologica individuala cursul este deschis si studentilor sau psihologilor care activeaza in alte domenii ale psihologiei (psihologia transporturilor, psihologia apararii si securitatii, psihologie educationala si a consilierii vocationale etc.).
 
Cursul este deschis studentilor si absolventilor de studii superioare altele decat Psihologie, cei care profeseaza ca inspectori/ specialisti Resurse Umane, sefi Departament Resurse Umane, traineri /formatori, experti consultanti, manageri, etc. Pentru aceste categorii de cursanti se acorda Diploma recunoscuta de Colegiul Psihologilor dar fara credite (credite se acorda doar membrilor CPR).
 
CONTINUTUL  CURSULUI
Cursul este organizat in cinci sectiuni.
 
Sectiunea I. Cadrul legal de realizare a activitatilor de evaluare psihologica
    • Forme de organizare a practicii activitatii psihologice
    • Reglementari legate de evaluarea psihologica
    • Obligatii si responsabilitati ale psihologului evaluator
Sectiunea II.  Cadrul conceptual si metodologic al evaluarii  psihologice
    • Domenii de evaluare psihologica in firme /institutii
    • Metode de evaluare utilizate in selectia personalului; calitati si limite ale principalelor metode
    • Etape premergatoare evaluarii psihologice: proceduri de recrutarea si selectie a personalului.
Sectiunea III.  Identificarea, analiza, cuantificarea si evaluarea criteriilor psihologice relevante
    • Identificarea criteriilor de evaluare psihologica relevante pentru un anumit post
    • Analiza si cuantificarea criteriilor de evaluare; Construirea bateriei de evaluare psihologica
    • Organizarea si realizarea examenului de evaluare psihologica
Sectiunea IV.  Analiza datelor si redactarea profilurilor de personalitate; prezentarea datelor
    • Analiza datelor; redactarea profilurilor individuale
    • Prezentarea rezultatelor; Raportul de evaluare psihologica
    • Avize, rapoarte, aspecte deontologice si obligatii legale legate de prezentarea datelor evaluarii
    • Evaluarea psihologica periodica; particularitati si constrangeri
Sectiunea V.  Criterii de validare a probelor psihologice si a rezultatelor evaluarii psihologice
    • Constructia si validarea probelor standardizate de evaluare a personalitatii
    • Realizarea sau corectarea etaloanelor specifice
    • Probe standardizate utilizate in evaluarea psihologica (oferta de probe psihologice in Romania)
    • Oportunitati de colaborare ….
 
FORMATOR
Stagiul de formare este sustinut de prof. dr. Ticu CONSTANTIN
Mai multe informatii la adresele web: http://personal. evaluare- psihologica. ro/ 
 
PERIOADA SI CONDITII DE FORMARE
Cursul se va organiza in weekend-ul  22 – 24 octombrie, in cinci sectiuni de cate 4 ore fiecare:
vineri       16,00 - 20,00;
sambata   9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
duminica 9,00 – 13,00 si 16,00 – 20,00
 
COSTURI
Costul participarii si certificarii este de 100 euro /cursant (sau echivalentul in lei la data platii) cu posibilitatea achitarii in 2 rate: prima rata la inscriere, pentru confirmarea /rezervarea locului (echivalentul a 50 euro) si a doua rata (echivalentul a 50 euro) cel tarziu cu o zi înainte de începerea cursului. Plăţile se vor face prin virament, în contul RO29BUCU10312101460 69RON (Alpha Bank, Filiala Iaşi, titular de cont: Ticu Constantin P.F.A.).  
 
Cursantii vor partaja costul chiriei spatiului de formare (cca. 200 Euro / număr de participanţi) . Grupa va fi formata din min. 25 si maxim 35 persoane). 
 
Daca nu se vor intruni numarul minim de participanti, cursul se poate reprograma la o data ulterioara stabilita de comun acord cu cei inscrisi.
 
Inscrieri până pe data 10 octombrie    =   90 Euro (reducere 10%)
 
Inscrieri între 10 şi 21 octombrie                = 100 Euro
 
DETALII ORGANIZATORICE
Cursul se va organiza in Constanţa
 
Coordonatorul local al grupului /Persoana de contact (pentru inscrieri, informatii legate de locaţie, taxa de participare, acte sau forme de decontare etc.):        
 
Carmen NEAGU (e-mail: carmenmariananeagu@ yahoo.com   tel:  0726 226 937)
 
 
 
* Cursul ’’Evaluarea Psihologica a personalului’’ este unul dintre cele 4 cursuri acreditate de Comisia de psihologie a muncii, transporturilor si serviciilor (aprobat conform PV nr. 8 din 30.05.2009) in cadrul „Programului de formare continua in Psihologia muncii si organizationala si Psihologia transporturilor” propus de Fundatia „ARC 2000“ (Agentia Regionala de Consultanta in Managementul Resurselor Umane). Cele patru cursuri acreditate sunt urmatoarele:
 
Psihologia Muncii si Organizationala
”Evaluarea psihologica a personalului” (20 ore, 10 credite)
 „Analiza climatului organizational” (20 ore, 10 credite)
 
Psihologia Transporturilor
„Examinarea psihologica a personalului din siguranta circulatiei” (20 ore, 10 credite)
„Psihologia participantului la trafic”  (20 ore, 10 credite)
 
 
Pentru informatii suplimentare privind intregul program de formare va rugam sa ne contactati la adresele de e-mail:
tconst@uaic. ro (Psihologia Muncii si Organizationala) si hcornel@uaic. ro (Psihologia Transporturilor).

luni, 27 septembrie 2010

Alz 02

http://dingo.care2.com/pictures/greenliving/uploads/2010/08/walking-meditation.jpg
Eşti într-o permanentă căutare. Alergi, cauţi, vrei să afli, te lupţi pentru situaţia ta, pentru lucrurile ce crezi că-ţi aparţin, şi, deodată, fără nici o justificare, totul parcă se opreşte. Nu mai găseşti sensul căutărilor, nu mai interesează pe nimeni ceea ce căutai sau vroiai să demonstrezi, nici măcar pe tine nu te mai interesează. Te opreşti, şi stai încordat, ca o mamă care era obişnuită să-şi audă copilul plângând şi deodată nu mai aude nimic. Ascultă câteva secunde încercând să prindă orice zgomot ce ar putea să-i dea un indiciu despre ce s-a întâmplat, dar nu aude nimic şi alearga spre camera copilului. Şi-l găseşte dormind. Se linişteşte brusc, poate chiar se aşează pe un scaun, sau se intinde în pat simţind o uşurare bruscă, o bucurie la care nici nu visase cu ceva timp în urmă. E un moment de linişte pe care ar vrea să-l savureze, să-l simtă cât mai deplin, pentru că ştie că nu poate dura mult. Poate chiar adoarme şi visează mult, profund.
Întins în pat, privind tavanul. Visez? Nu ştiu. Dar atâta timp cât nu se întâmplă nimic ciudat, nu mă ridic la nivelul tavanului, nu se deformează camera, sau nu apare o femeie frumoasă (asta chiar nu m-ar deranja), s-ar putea să fiu treaz.
Imagine: mi-ar fi plăcut să fi ţinut mâna stângă sub cap şi cu dreapta sa fumez o ţigară şi fumul să urce spre tavan. Dar nu sunt nici măcar fumător. Iar mâna stângă mi-a amorţit şi nu pot s-o mişc.
Încet-încet încep să-mi amintesc: nu sunt în camera mea, plecasem de dimineaţă spre serviciu. Dar nu am ajuns acolo, pe drum s-a întâmplat ceva, mă durea capul atât de rău, ameţeala şi m-am trezit în această cameră. De la ce să fi fost ameţeala? Mâncasem bine dimineaţa, băusem o cafea, pe fereastră frunzele de toamnă cădeau din copaci. Imagine de toamnă cu gust de cafea. Am terminat micul dejun şi am ieşit. N-am luat pardesiul pentru că era totuşi cald.
Privesc prin cameră. Nu cunosc această cameră. Cum am ajuns aici? Poate visez. Atunci nu-mi rămâne decât să aştept să mă trezesc. Iar dacă e un vis atunci tot ce se întâmplă e normal. Şi am să intru în rol. Dacă nu visez, atunci sigur s-a întâmplat ceva neobişnuit. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)

Alzheimer (fragment 01)

Quantcast
http://www.wildmind.org/images/walking17.jpg Deschid ochii. Sunt într-o cameră. Cameră nouă, străină. Cum am ajuns aici? Mă uit prin cameră, dar nu recunosc nimic. E curat, totul miroase a proaspăt, a curăţenie. Mă scol din pat şi privesc în jurul meu. Patul meu era lângă fereastră, îmi plăcea ca noaptea când mă trezeam să privesc cerul, uneori cu stele sau înnorat. Dacă vedeam luna mă simţeam bine. Aveam o prietenă care spunea ca atunci când e lună plină nu poate dormi. Sau era logodnica mea? Ca şi cum o logodnică nu poate să fie prietenă. Logodnica – un fel de trecere între prietenă şi soţie. Crezi că mai aparţii lumii de dinainte, dar de fapt lumea care o să vină deja te-a prins. Zâmbesc. Pe mine nu m-a prins. Adriana. Nu e timpul acum să mă gândesc la ea. Sunt undeva, într-o cameră pe care nu o cunosc, nu am gratii la geam, deci nu e un spital sau o închisoare. Mă gândeam uneori la ce ar trebui să fac dacă cei de lângă mine mi-ar spune că sunt nebun. Primul lucru pe care-l spune un nebun e că nu e nebun. Ca un hoţ care spune că nu e hoţ, ca un criminal care. Dar gândul ăsta nu-mi place. Pe masă un pahar cu apă. Beau şi-mi dau seama că mi-e sete. Poate au pus ceva în apă. S-o iau totuşi încet. Ce am făcut? Ultima oară eram într-o berărie. Nu. Asta a fost mai demult. Mai de curând ce am făcut? Încerc să-mi amintesc. În mod sigur mi-au pus ceva in apă. Sau în mâncare. Ceva care mă face să nu-mi amintesc ce am făcut în ultimile zile. Dar de ce? Mi s-a şters totul din minte din momentul în care m-am certat cu Adriana. Nu ştiu nici măcar dacă sigur ăsta era numele ei. Ca un om trezit pe o plajă pustie, singur şi nu ştie cine este. Dar s-ar părea că cei de lângă mine ştiu bine cine sunt. Ceva îmi amintesc. Uneori când mă plimbam pe stradă mă gândeam cum ar fi dacă, stând pe o bancă, m-aş trezi confundat cu altcineva şi o femeie (frumoasă, bineînţeles) ar veni la mine şi mi-ar spune că m-a căutat, că îi pare bine că m-a găsit. Sau poate acele jocuri de când eram la liceu şi spuneam că am descoperit că într-un birou al tatălui meu un act prin care aflasem că fusesem înfiat. Că părinţii mei erau de fapt nişte oameni bogaţi, urmăriţi de serviciile secrete, şi, ca să mă scape, vorbiseră cu părinţii mei adoptivi ca să-mi creeze o altă identitate, ca să pot să mă realizez în viaţă. Dacă stau bine să mă uit la tine, într-adevăr nu prea semeni cu ei, mi-a zis Maria. Maria. Cum arăta Maria? Sau o chema altfel? O oglindă. Acolo sunt eu. Acolo sunt eu? Un bătrân, faţa plină de riduri, părul alb. Poate am avut o comă, şi acum m-am trezit din ea. Aveam 40 de ani, iar acum cred că arăt ca unul de 60 de ani. Deşi la cât mă pricep eu la estimări, aş putea avea şi 70 de ani. Abia o cunoscusem pe Adriana, eram cu ea pe bancă şi ea m-a întrebat, câţi ani crezi că am? 23? Eşti drăguţ, ştii cum să faci o femeie să se simtă bine, mi-a zis şi m-a sărutat pe obraz. Eu mirat, lasă glumele, mi-a zis, doar se vede pe mine că am peste 30. Nu ştiam care ar fi diferenţa dintre 20, 25 sau 30 aşa cum nu ştiam să spun dacă o femeie are picioare frumoase. Deobicei mă uitam la modul în care o femeie ştie să zâmbească. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)

Cateva din momentele frumoase ale workshopului din 18-19 septembrie, incarcate pe blog aleatoriu...

... mai multe imagini si povestea a ceea ce s-a intamplat acolo, pe www.apasc.ro si in newsletter (aici, foto de Sorina Dascalu, apasc.comunicare@gmail.com)