Eşti într-o permanentă căutare. Alergi, cauţi, vrei să afli, te lupţi pentru situaţia ta, pentru lucrurile ce crezi că-ţi aparţin, şi, deodată, fără nici o justificare, totul parcă se opreşte. Nu mai găseşti sensul căutărilor, nu mai interesează pe nimeni ceea ce căutai sau vroiai să demonstrezi, nici măcar pe tine nu te mai interesează. Te opreşti, şi stai încordat, ca o mamă care era obişnuită să-şi audă copilul plângând şi deodată nu mai aude nimic. Ascultă câteva secunde încercând să prindă orice zgomot ce ar putea să-i dea un indiciu despre ce s-a întâmplat, dar nu aude nimic şi alearga spre camera copilului. Şi-l găseşte dormind. Se linişteşte brusc, poate chiar se aşează pe un scaun, sau se intinde în pat simţind o uşurare bruscă, o bucurie la care nici nu visase cu ceva timp în urmă. E un moment de linişte pe care ar vrea să-l savureze, să-l simtă cât mai deplin, pentru că ştie că nu poate dura mult. Poate chiar adoarme şi visează mult, profund.
Întins în pat, privind tavanul. Visez? Nu ştiu. Dar atâta timp cât nu se întâmplă nimic ciudat, nu mă ridic la nivelul tavanului, nu se deformează camera, sau nu apare o femeie frumoasă (asta chiar nu m-ar deranja), s-ar putea să fiu treaz.
Imagine: mi-ar fi plăcut să fi ţinut mâna stângă sub cap şi cu dreapta sa fumez o ţigară şi fumul să urce spre tavan. Dar nu sunt nici măcar fumător. Iar mâna stângă mi-a amorţit şi nu pot s-o mişc.
Încet-încet încep să-mi amintesc: nu sunt în camera mea, plecasem de dimineaţă spre serviciu. Dar nu am ajuns acolo, pe drum s-a întâmplat ceva, mă durea capul atât de rău, ameţeala şi m-am trezit în această cameră. De la ce să fi fost ameţeala? Mâncasem bine dimineaţa, băusem o cafea, pe fereastră frunzele de toamnă cădeau din copaci. Imagine de toamnă cu gust de cafea. Am terminat micul dejun şi am ieşit. N-am luat pardesiul pentru că era totuşi cald.
Privesc prin cameră. Nu cunosc această cameră. Cum am ajuns aici? Poate visez. Atunci nu-mi rămâne decât să aştept să mă trezesc. Iar dacă e un vis atunci tot ce se întâmplă e normal. Şi am să intru în rol. Dacă nu visez, atunci sigur s-a întâmplat ceva neobişnuit. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu