- Nu e unul singur, spun.
- Parcă mi-ai promis că nu mai vorbeşti de el, zise ea uitându-se la mine ca pe vremuri.
- Ţi-am promis că nu mai vorbesc cu tine de acel vis.
- De ce-l încurajezi? se întoarse ea spre Matei.
- Nu mi-ai spus că nu are voie.
- Vă bateţi joc de mine, spuse ea şi plecă furioasă din cameră.
Nu înţelegeam de ce o enerva atât de mult acel vis. Poate era doar instinctul de femeie care-i spunea că acolo se petrecea ceva ce nu-i convenea. Soţia mea. Nevastă. În realitatea visului. Acolo avea copii, şi chiar nepoţi. Acum nu poate să aibă copii, Mirela îmi spusese, că Adriana mă consideră vinovat de faptul că nu poate avea copii. Eu nu mă simt vinovat pentru asta. Asta te face de două ori mai mult vinovat, mi-a zis Mirela. Vinovat plus vinovat egal doi vinovat. De fapt cred că ar fi trebuit să fiu trei vinovat. Nu m-am însurat cu ea, nu are copii şi nu-mi pare rău.
Acum Matei se simte jenat şi nu ştie ce să spună. Ar vrea să mai stea cu mine, să-şi continue raţionamentul, simte că ar trebui să plece după Adriana, pentru că e supărată. În cele din urmă iese grăbit după ea. Aş putea să-mi strîng lucrurile să plec. Afară se înserase. Totuşi nu-mi vine să plec. Mă duc la fereastră şi mă uit afară. A început ploaia, nu am umbrela la mine. Deodată se stinge lumina şi tresar. După un timp vine portarul cu o lumânare.
- E o pană de curent, domnule profesor, îmi spune.
- Cine mai este în Facultate?
- Studenţii au plecat demult. Mai era domnul Matei cu doamna profesoară Adriana, dar au plecat.
- Aşa de repede?
- A, nu, mai demult. Acum vreo jumătate de oră.
Mă uit mirat la el, dar nu am chef să-l contrazic acum. Poate că ar trebui să nu mai povestesc chiar tot ce visez. Poate ar trebui să nu mai vorbesc atâta. Să fiu şi eu ca ceilalţi. Să stau mai mult în birou, să încep să impun o distanţă. Singurătatea profesorului de cursă lungă. Nu era profesor era altfel, dar nu-mi amintesc acum. Oare dacă m-aş fi însurat cu Adriana... Variantele astea astea mă chinuie de când eram în şcoală şi mă întrebam cine ar fi câştigat dacă s-ar fi luptat Burebista cu Napoleon. Dar Burebista s-a născut prea repede, iar Napoleon prea târziu, şi poate de aceea eu nu m-am căsătorit cu Adriana. Vă bateţi joc de mine, ar fi zis Adriana. A bătea jocul. În loc să joc jocul, eu îl băteam şi Adriana era supărată. Probabil la ora asta se ceartă cu Matei şi gândul ăsta mă face să mă simt bine că nu sunt însurat. Dar apoi voi ajunge acasă, în garsoniera mea şi asta mă va face să mă simt rău că nu am cu cine să mă cert acolo. Lumânarea pâlpâie şi-mi dau seama că dacă se va stinge îmi va fi greu să ajung afară. Iau geanta într-o mână şi lumânarea în cealaltă mână. Cobor încet, cu grijă. Ajung afară, aerul rece pe faţa mea, ca o mângâiere. Sună mobilul şi aş vrea să am puterea să nu răspund.
- Alo?
- Unde eşti? se auzi vocea Mariei.
- La facultate.
- Vrei să ne vedem? (Cristian Pomohaci, www.informaticaro2000.net)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu