”Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strîngeam mîinile
ne luam rămas bun”
Este exact situația de acum. Totul se prăbușește în jurul nostru, o resemnare ușor ironică ne-a cuprins, suntem aproape de faza de acceptare.
Dincolo de toate acestea se află însă mesajul lui M.Eliade, mesaj pe care puțini l-au auzit și dacă l-au auzit și mai puțini l-au înțeles. Nu e scris direct, așa cum a scris Malraux (”secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”), mesajul l-am găsit indirect citind povestirile de la ”Fata căpitanului” până la ”19 trandafiri”. De fapt mesajul era ascuns în ”19 trandafiri”, dar pentru a-l înțelege am fost pregătit de povestirile anterioare. Desigur, alții l-au vazut direct. De fapt într-un alt fel M.Eliade ne-a povestit ce se va întâmpla zilele acestea. Când toate libertățile vor muri încet-încet (și nu e nevoie de o dictatură pentru asta - vezi ”Brave New World” a lui A.Huxley - în engleză titlul îmi place mai mult), deci când toate libertățile vor muri, supraviețuirea va depinde de ultimul tip de libertate ce nu poate fi suprimat decât prin propria voință: libertatea interioară.
”dar corabia se scufunda atît de încet
încît după o viaţă de om încă
mai ieşeam unul cîte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
aste e o...
asta e o...”
p.s. am avut norocul să aud încă din liceu această poezie la una din serile acelea frumoase ale ”Cenaclului de Luni” când toți cei de acum erau atunci.
Foarte multi oameni confunda libertatea (si autonomia) cu independenta. "Sint" liberi daca nu au nici un fel de legaturi, mai ales afective, "de suflet", fiindca se simt "condusi" sau chiar coplesiti de acestea, sint disperati ca nu le pot controla si "programa" evolutia cum si-ar dori. Si, mai ales, pe unele nu reusesc sa le treaca prin filtrul ratiunii. Atunci, se straduiesc sa le respinga.
RăspundețiȘtergerePentru unii, si relatia cu Dumnezeu poate fi una dintre acestea. Isi doresc sa fie atit de "liberi" (independenti) incit nici Dumnezeu sa nu intervina in viata lor fara ca ei sa inteleaga (eventual rational) de ce si cum o face. Un "liber arbitru" absolutizat, prost integrat (nici nu se poate!) si trait haotic.
Eu am avut alt noroc, am citit de timpuriu povestea Profetului Iona. Il iubeam oricum pe Dumnezeu, dar am inceput si sa-L... simpatizez.
In poezia citata de tine, poate ca toti se considera niste Iona neintelesi de semenii lor si tradati de Dumnezeu, Care nu le implineste "profetiile".
De fapt, nu libertatea interioara pur si simplu este sansa la viata, ci iubirea care fundamenteaza acest gen de autonomie, in mijlocul unei lumi de relatii profunde, unele imposibil de inteles si "rostuit" de noi, dar care cu siguranta nu sint intimplatoare.