POVESTE

- De ce crezi că trebuie să ajungi scriitor?
Eva il privea calmă, cafeaua aburindă pe masă, ochii ei albaștri. Întrebarea asta revenea mereu și mereu, așa cum mereu mama lui îl întreba: de ce nu vrei tu să fii un băiat ascultător, să nu te mai cerți cu toată lumea.
- Vrei să spui că nu-ți place ce scriu? zide deodată Adam.
- Vreau să spun că nu ai perseverența unui scriitor.
- Bine, să spun că ai dreptate. Dar ce ai tu împotriva faptului că vreau să scriu, să sper că într-o zi voi ajunge să scriu acea povestire perfectă, la care visez mereu?
- Problema nu e că scrii. Problema ta este că nu ai puterea de a duce ceva până la capăt. De trei săptămâni ai scris abia trei pagini și, ceea ce este mai rău este că acest lucru îți place: te gândești cum, atunci când o să termini povestirea, pentru că tu ești sigur că o s-o termini, ai să spui oricui are chef să te asculte, că la început ți-a fost greu, chiar foarte greu, că, de exemplu, în primele trei săptămâni abia ai scris trei pagini.
- Încearcă să mă înțelegi, izbucni el. Problema nu e să scriu. Am povestirea aici în mine. Problema e să ajung s-o simt.
Atunci Eva îl prinse în brațe, își apropie buzele de urechea lui dreaptă și-i spuse încet:
- Și acum ce simți?