septembrie

… din nou în faţa monitorului, din nou cuvintele ies de pe taste, ca şi cum aş ploua propoziţii, şi propoziţiile devin fraze, iar frazele se poticnesc într-un punct.
A venit toamna şi dintr-o dată încep să simt oboseala, oboseala pe care nici o cafea şi nici un somn din lume nu ar putea să o stingă.
M-aş ascunde într-un parc, plimbându-mă printre frunze, covor de frunze, foşnetul prafului aşezându-se pe pantofii mei.
Să mă aşez pe o bancă, să mă uit la lac şi lacul să se uite spre cer şi cerul să-şi închidă ochii încet spre noapte. Iar când felinarele se aprind în parc, să ies din parc şi trotuarul să fie ud ca după o ploaie de gânduri. (Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)