Dimineaţa lui Adam (după 25 de ani)

Se întâmplă uneori ca să te trezeşti dimineaţa fără nici un gând sau să te întrebi cum o să mai treacă şi acea zi. Aşa ca şi cum ai fi pe un hol şi ai o mulţime de uşi de deschis, deşi ştii că nu ai să găseşti nimic în acele camere, dar trebuie să deschizi uşile aşa cum respiri, aşa cum îţi aminteşti de ceva, şi acea amintire vine şi pleacă atât de repede încât din ea nu rămâne decât senzaţia.
Deci mă trezisem în acea dimineaţă, eram singur în casă, luam bolovanul unei noi zile şi urma să-l urc până în vârf. Stăteam pe marginea patului cu capul în mâini, mâinile mele discutau cu el şi încercau să-l convingă să mai stea încă o zi pe umeri, şi apoi putea să se rostogolească pe jos prin cameră până va reuşi să ajungă într-un colţ.
M-am mai uitat încă o dată la ceas căutând un motiv să mai stau. Dar nici acolo nu am gasit acel motiv aşa că m-am sculat.
Puteam să nu merg în acea zi la facultate, să fiu bolnav, să fiu în altă parte, dar de fapt asta nu s-a întâmplat niciodată, mereu am fost la întâlniri aşa cum pietonul grăbit ajunge la mijlocul străzii unde are o întâlnire cu o maşină.
Deci mă scol din nou din pat sau poate sunt în bucătărie, îmi beau cafeaua sau poate îmi dau cu apă pe ochi. Aş fi vrut mai târziu să ţin minte acea zi. Fiecare moment de dinainte de. Dar aceste momente s-au vaporizat, au fost luate şi reciclate. S-au transformat în dimineaţa în care m-am trezit, m-am spălat, am băut cafeaua şi am ieşit repede pe uşa să nu întârzii.Acum când stau să mă gândesc în mod sigur am închis uşa în urma mea, acolo au rămas închise plictiselile de zi cu zi pentru că de atunci nimic nu a mai fost la fel. E adevărat că uneori am încercat să mă întorc, să deschid uşa şi să iau cele lăsate în acea dimineaţă în casă.
(Cristian Pomohaci, informaticaro2000.net)