Psihologul de copii sau CÂND si DE CE să mergem la psiholog?

Poate pentru că într-o societate tot mai presată de lipsa de timp, de ideea de a trăi cât mai intens și „mai repede” într-o permanentă luptă cu timpul, încercând să-l stăpânim și să-l împărțim cât mai adecvat între cei dragi, încercând să delegăm problemele apărute celor specializați – așa s-ar putea explica și această specializare. Societatea modernă, „de consum”, permite apariția unor astfel de segmente “de nișă”. Dincolo de necesarele corecții ale vorbirii făcute cu ajutorul logopedului, în cazurile în care din cauza construcției aparatului fono-articulator copilul are probleme reale de pronunție, mai sunt multe alte probleme care apar doar fiindcă nu a fost corectat și atenționat la timp, sau pur și simplu pentru că pronunția hazlie nu a dat naștere la probleme ci chiar ne-a încântat fiind astfel încurajată tacit.
Astfel, revenind la lipsa de timp și dând totdeauna vina pe lipsa acestuia, ajungem să constatăm existența unor probleme ignorate sau încurajate tacit pe care timpul nu le-a rezolvat ci le-a agravat. În cazul copiilor cu mici probleme de vorbire se poate constata că nu s-ar fi ajuns la psiholog dacă (din lipsă de timp) creșterea copiilor nu ar fi fost preluată de bunici îngăduitori ce au obsevat problema, dar le-a adus încântare și au tolerat-o, corecția devenind și mai dificilă dacă, după ce sunt învățate exercițiile la logoped, nu sunt exersate și acasă, unde se revine la un mediu permisiv.
Trecând apoi la probleme datorate comportamentului, deseori se vine cu copilul la psiholog la fel cum se vine la medicul dentist sau la ortoped pentru a se rezolva „problema”.
Copilul nu poate fi scos din mediul său pentru ai fi rezolvată problema ca în cazurile de mai sus. Nu se poate trata eficient o problemă dacă nu și contextul în care a apărut această problemă nu se modifică în mod corespunzător. Problema se rezolvă în ansamblul ei. Nu pot apărea atâția copii cu probleme de hiperactivitate, sau diagnosticați mai modern și mai trendy (pentru că și diagnosticul copilului nostru trebuie să fie deosebit) cu ADHD, fără să existe acasă un mediu propice dezvoltării unor asemenea probleme, un mediu în care copilul este servit tot timpul și de aceea nu are nici un motiv să învețe singur, un mediu în care nu se poate concentra niciodată asupra unui lucru pentru că apar noi stimuli iar sistemul de recompense este total dat peste cap. În asemenea cazuri, este normal ca nu numai copilul să fie adus la psiholog, pentru că problema nu este doar a lui ( „am un copil cu o problemă”).
El este doar efectul apărut în urma unei cauze ce trebuie căutată în interiorul familiei pentru a putea fi rezolvată eficient. De aceea, pentru ca asemenea probleme să nu se manifeste și să aibă repercusiuni în exterior iar mai apoi, mai târziu, in viața de adult a copilului nostru, este bine (când timpul are răbdare cu noi) să aruncăm o privire mai aproape la sursa problemelor noastre ce au repercusiuni prin noi în exterior prin copiii noștri și din nou la noi, în întregul lanț social, amplificate de toate „ecourile” problemei nerezolvate eficient și la „scripturi” perpetue.
Rezolvându-ne problemele noastre, de cele mai multe ori rezolvăm implicit și problemele copiilor noștri.
(Sorin Iorga, http://www.mentalclas.ro)