- Deci să revin: atunci în seara în care ai plecat cu maşina cu fata vecinului ...
- Era băiat. De fapt mai este. E student la noi la facultate.
- Nu asta are importanţă. Deci în seara în care ai lăsat-o în casă pe Adriana, şi ai plecat cu fata, pardon băiatul vecinului la spital, ea şi-a dat seama că nu va putea să rămână cu tine, pentru că mereu va trebui să te împartă cu alţii, că mereu vei ajuta pe cei care îţi vor cere.
- Păi în vis mă certasem cu Adriana.
- Ar fi fost mai bine aşa. Pentru că s-ar fi declanşat o criză, în urma căreia poate aţi fi avut o discuţie în care ai fi putut s-o faci pe Adriana să te înţeleagă şi să te accepte aşa cum eşti. Numai că acea criză nu s-a produs, conflictul nu a apărut şi încet-încet a apărut o barieră de comunicare între voi.
Mă uitam la el şi nu spuneam nimic, deşi îmi dădeam seama că terminase. Poate pentru că avea dreptate şi acea dreptate nu-mi plăcea şi vroiam să mă răzbun pe el. Îl simţeam cum devine nesigur, mă priveşte întrebător. Acesta e momentul pe care-l aşteptam:
- Vezi de aia îmi place să vorbesc cu psihologii: te ajută să vezi altfel lumea.
Se încruntă, dar nu va spune nimic. Nu i-a plăcut ce i-am spus.
- Puteam să jur că sunteţi aici, zise Adriana aşezîndu-se.
Venirea ei îl va face pe Matei să se simtă şi mai penibil. Cum te poţi simţi atunci când soţia se întîlneşte cu fostul şi simţi cum ea se uită la struguri. Dar eu, ca strugure, nu-mi place să fiu gustat, a fost o vreme în care eram desert pe masa ei, dar asta a fost demult. Matei se uită când la mine, când la ea. Matei o iubeşte mult. Foarte mult. A dorit-o atât de mult şi acum că e soţia. Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se îndeplinească. Eu nu am dorit-o pe Adriana. Cum ar fi fost să fie soţia mea? Acum îmi dau seama, că femeia aceea din vis, „Ce ai cu mine? Chiar nu mă mai iubeşti?” era Adriana. Nu îi stă bine bătrână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu